Ce se întâmplă în corpul nostru atunci când mâncăm castraveți. Au beneficii uimitoare

castraveti

SURSA FOTO: Dreamstime

Beneficiile pentru sănătate ale castraveților sunt cu adevărat uimitoare când vine vorba de detoxifiere, sănătatea pielii și frumusețe. Castraveții sunt o modalitate ideală de a fi sănătoși și de a avea grijă de ten.

Castravetele este o plantă cultivată în mod obișnuit care aparține familiei Cucurbitaceae. Contrar credinței populare, sunt clasificați drept fructe, nu legume.

Bogat în vitamine și minerale, un castravete crud, de mărime medie, nedecojit, conține 2 gr de fibre, 10% din aportul zilnic recomandat de vitamina C, 12% din calciul recomandat zilnic și 57% din valoarea zilnică a vitaminei K. La ele se adaugă proteinele, vitamina A, manganul și multe altele.

Consumul de castraveți poate aduce numeroase beneficii sănătății, inclusiv scăderea în greutate, o hidratare echilibrată și niveluri scăzute de zahăr în sânge. „Pe lângă faptul că au un conținut ridicat de apă, au nutrienți importanți, care joacă un rol în hidratare, cum ar fi magneziul și potasiul”, a declarat nutriționistul Angela Lemond.

Un castravete crud de 300 de grame, nedecojit, conține următoarele:

  • Calorii: 45
  • Grăsime totală: 0 grame
  • Carbohidrați: 11 grame
  • Proteine: 2 grame
  • Fibre: 2 grame
  • Vitamina C: 14% din doza zilnică recomandată (DZR)
  • Vitamina K: 62% din DZR
  • Magneziu: 10% din DZR
  • Potasiu: 13% din DZR
  • Mangan: 12% din DZR

De ce este bine să mâncăm castraveți

Experții susțin că nu trebuie să ne ferim nici de coaja castraveților, așa cum ar trebui să nu ne ferim nici de coaja dovleceilor. Coaja castraveților oferă un plus de fibre și vitamina A. Semințele și coaja sunt cele care adăpostesc cei mai mulți nutrienți. În anumite cazuri, ar trebui decojiți pentru a reduce riscul unei posibile ingerări de pesticide.

În plus, germenii se pot agăța de ceara sintetică adăugată special pentru a li se prelungi perioada de valabilitate. De aceea, cel mai bine ar fi să cumpărați castraveți organici, pe care să-i spălați bine cu apă caldă, înainte de a-i mânca.

Sunt o sursă de hidratare

Apa este esențială pentru funcționarea corpului, iar fructele și legumele în special pot fi o sursă bună de apă în dieta de zi cu zi.

Întrucât castraveții conțin 96% apă, sunt deosebit de eficienți în promovarea hidratării și pot ajuta să vă satisfaceți nevoile zilnice de lichide.

Reducerea nivelului de zahăr din sânge

Conform unor studii pe animale, castraveții pot ajuta la reducerea nivelului de zahăr din sânge și la prevenirea unor complicații ale diabetului.

Coaja castraveților a inversat majoritatea modificărilor asociate diabetului și a dus la o scădere a zahărului din sânge.

Beneficii asupra tenului

Castravetele hidratează și revigorează tenul, fără efecte secundare și fără iritații.

Două felii de castravete proaspăt, ținute pe ochii închiși timp de 20 de minute, fac minuni asupra cearcănelor adânci și pe tenul obosit și deshidratat.

Ajută la pierderea în greutate

Castraveții ar putea să vă ajute să pierdeți în greutate în câteva moduri diferite. În primul rând, au un conținut scăzut de calorii.

În plus, conținutul ridicat de apă contribuie la lupta cu kilogramele. S-a constat că un consum de alimente cu conținut ridicat de apă și conținut scăzut de calorii poate fi asociat cu o scădere semnificativă a greutății corporale.