În sezonul cald, majoritatea românilor preferă băuturile reci, scoase direct din frigider și pline cu gheață. Deși pare metoda ideală de a te răcori vara, apa rece ne face mai mult rău decât bine. Iată ce spun medicii specialiști.
Nu mai bea apă rece! Vei avea probleme cu digestia
Ar trebui să te gândești de două ori înainte de a bea un pahar de apă rece. Deși pare greu de crezut, acest obicei prost ne poate afecta sănătatea. Aparent, apa rece contractă stomacul și îngreunează digestia alimentelor, ajungând astfel să fim balonați pe tot parcursul zilei. Pe scurt, consumul de apă rece provoacă un dezechilibru în organismul nostru și poate încetini procesul digestiv.
„De asemenea, dacă apa rece este consumată în timpul meselor, atunci corpul nostru începe să utilizeze energia de reglare a temperaturii corpului, care altfel ar fi fost folosită pentru digestie și absorbția substanțelor nutritive.
Un alt motiv pentru a evita consumul de apă răcită, în special în timpul sau după mese, este că aceasta crește șansele de a dezvolta mucoase iritante, dureri în gât și nas înfundat”, a declarat Dr. Sonam Solanki, consultant pneumolog, în cadrul unui interviu acordat vbiz.ro.
Cu toate acestea, apa rece are și anumite beneficii. Potrivit Dr Sonam Solanki, dacă bem apă în timpul antrenamentelor, corpul nostru nu se va supraîncălzi. În plus, dacă înlocuim apa rece cu apă la temperatura camerei vom avea șanse mai mari să pierdem în greutate. Așa că, dacă ești la cură de slăbit, îți recomandăm să înlocuiști apa cu gheață cu apă la temperatura camerei.
„Potrivit unui studiu din 2012, consumul de apă rece în timpul exercițiilor fizice poate ajuta la împiedicarea supraîncălzirii corpului și, astfel, face ca o sesiune de antrenament să fie mai reușită. Acest lucru se datorează, probabil, faptului că un consum de apă rece face ca organismul uman să mențină mai ușor o temperatură centrală mai scăzută”, a explicat el.
Întrucât ne confruntăm cu temperaturi extreme, secetă și valuri de aer tropical, ți-am pregătit și o listă cu sfaturi utile care te vor ajuta să ai o casă mai răcoroasă, pe bani puțini. Din fericire, nu trebuie să cheltuim sume exorbitante pe aparate de aer condiționat pentru a avea răcoare în casă.
Sfaturi utile pentru a avea o casă răcoroasă. Secretul care ține căldura la distanță
O soluție eficientă pentru a răcori casa în zilele toride de vară sunt ventilatoarele. Din fericire, puteți găsi în magazinele online și în mall-urile din țară o varietate de ventilatoare, de dimensiuni diferite, astfel că vă puteți cumpără un ventilator mediu pentru dormitor sau un mini-ventilator, ce funcționează cu baterii și poate fi folosit în loc de evantai.
Dacă aveți deja un ventilator acasă, vă sfătuim să îl puneți lângă o fereastră deschisă. Ideal ar fi ca acea fereastră să fie în partea de nord a casei, unde este mai răcoare. În felul acesta, ventilatorul va împrăștia prin casa dumneavoastră un val de aer răcoros și proaspăt de afară.
Atenție! Când este foarte cald afară, închideți ferestrele și ușile pentru a menține aerul răcoros în casă. În plus, trebuie să aveți mereu draperiile trase la geam pentru a nu lăsa lumina arzătoare a soarelui să pătrundă în casa dumneavoastră.
Vă sfătuim să vă aerisiți casa dimineața și seara, când temperaturile de afară sunt mai scăzute. Totodată, vă recomandăm să gătiți dimineața, când este mai răcoare afară.
De asemenea, vă îndrumăm să purtați haine largi vara, de preferat din materiale naturale, precum bumbacul și inul deoarece materialele naturale lasă pielea să respire și absorb mai bine transpirația.