Ce se întâmplă în corpul nostru când mâncăm banane verzi. Nu te-ai fi gândit niciodată

banane verzi bananele verzi

SURSA FOTO: Dreamstime

Dacă vă plac bananele care nu sunt bine coapte, experții vă aduc o veste nemaipomenită în ceea ce privește sănătatea. Amidonul din bananele verzi poate reduce riscul unor cancere și cu peste 60%, arată un studiu.

Bananele verzi sunt mai puțin apreciate pentru gustul lor decât bananele coapte, însă amidonul pe care-l conțin poate aduce beneficii nebănuite în cazul anumitor afecțiuni.

Un studiu care s-a întins pe o perioadă de mai mulți ani a descoperit că amidonul din bananele necoapte poate reduce riscul unor cancere cu peste 60%. Acest tip de amidon se mai găsește și în ovăz, cereale, paste, orez, mazăre și fasole.

Amidonul rezistent din banane, testat pe sute de pacienți

Realizat de experți de la Universitățile din Newcastle și Leeds și publicat în revista Cancer Prevention Research, studiul ar putea avea implicații importante în reducerea cancerelor din partea superioară a intestinului, despre care medicii spun că poate fi greu de identificat și diagnosticat.

Pe durata studiului, participanții au luat o doză din acest tip de amidon – numit amidon rezistent – echivalentul celui obținut dintr-o banană care este încă verde, relatează Euronews.

Efect deosebit asupra cancerelor tractului gastrointestinal superior

Aproximativ 1.000 de pacienți cu sindromul Lynch – o afecțiune genetică, despre care se spune că poate crește riscul de cancer, în special în intestinul gros și rect, au luat doza respectivă timp de doi ani.

Studiul a arătat că, deși amidonul nu a afectat cancerele la nivelul intestinului, a redus incidența cancerelor în alte părți ale corpului cu mai mult de jumătate. A avut un efect deosebit asupra cancerelor tractului gastrointestinal superior, inclusiv asupra cancerelor esofagiene, gastrice, biliare, pancreatice și duodenale.

În cadrul studiului s-a observat dispariția cancerului la fiecare pacient.

Efectul administrării suplimentului a fost evident timp de 10 ani și după ce pacienții au încetat să-l mai ia.

Unde se mai găsește amidonul rezistent

„Am descoperit că amidonul rezistent reduce o serie de tipuri de cancer cu peste 60%. Efectul a fost cel mai evident în partea superioară a intestinului”, a declarat John Mathers, profesor de nutriție la Universitatea Newcastle.

„Doza utilizată în studiu este echivalentul consumului unei banane, în fiecare zi. Înainte ca acestea să devină prea coapte și moi, amidonul din banane rezistă la descompunere și ajunge în intestin, unde poate schimba tipul de bacterii care trăiesc acolo”, a subliniat el.

Amidonul rezistent poate fi administrat și ca supliment și se găsește în mod natural în mazăre, fasole, ovăz și alte alimente bogate în amidon, a adăugat el.

Amidonul rezistent hrănește bacteriile intestinale bune

Amidonul rezistent este un tip de carbohidrat care, spre deosebire de majoritatea carbohidraților, nu este digerat în intestinul subțire. În schimb, fermentează în intestinul gros, hrănind bacteriile intestinale sănătoase.

Profesorul Mathers crede că amidonul rezistent poate reduce dezvoltarea cancerului prin reducerea cantității de acizi biliari din intestin despre care se știe că dăunează ADN-ului și, în cele din urmă, duce la cancer. El a avertizat însă că vor fi necesare studii suplimentare pentru a verifica acest lucru.

Cercetări anterioare publicate ca parte a aceluiași studiu au arătat că aspirina a redus riscul de cancer al intestinului gros cu 50%.