Operatorul feroviar Deutsche Bahn a raportat anul trecut o uşoară creştere a numărului de trenuri care nu au ajuns la timp la destinaţie. Drept urmare compania a cerut guvernului să intervină.
Deutsche Bahn încearcă să convingă Guvernul să facă o investiţie de 4,9 miliarde de euro pentru a reduce întârzierile şi anulările trenurilor, care afectează încrederea clienţilor, se arată într-un raport publicat duminică de publicaţia Bild, transmite Reuters.
Cifra de 4,9 miliarde de euro apare în proiectul de 200 de pagini privind strategia Deutsche Bahn, care va fi discutat la şedinţa specială a conducerii companiei, care va avea loc în perioada 22-23 noiembrie, susţine ziarul german.
Un purtător de cuvânt al Deutsche Bahn nu a dorit să comenteze informaţia.
„Întâlnirea Consiliului de Administraţie va fi una foarte intensă, se va discuta strategia companiei şi sperăm să vedem o îmbunătăţire a condiţiilor pentru pasageri până în primăvara anului viitor”, a afirmat pentru Bild ministrul german al Transporturilor, Andreas Scheuer.
Deutsche Bahn, unul din cei mai mari angajatori din Germani, trebuie să angajeze 19.000 de muncitori în acest an pentru a-i înlocui pe cei din generaţia baby boomers care ies la pensie. Aceasta după ce în ultimii cinci ani a angajat peste 60.000 de noi muncitori. Iar acest program de recrutări nu se va opri în viitorul apropiat având în vedere că 44% din angajaţii companiei de căi ferate germane au o vârstă de peste 50 de ani iar 28% au peste 55 de ani.
SURSA: Agerpres