Astfel, luna iulie este a şaptea lună consecutivă în care România are cea mai mare inflaţie anuală din Uniunea Europeană.
În rândul statelor membre UE, cea mai ridicată rată anuală a inflaţiei se înregistra în România (4,1%), Ungaria (3,3%), Letonia şi Slovacia (ambele cu 3%). La polul opus, ţările membre cu cea mai scăzută rată anuală a inflaţiei au fost Portugalia, ţară care a înregistrat o inflaţie negativă de 0,7%, în timp ce în Cipru preţurile de consum a crescut cu 0,1%, iar în Italia cu 0,3%.
Dacă în România preţurile de consum au crescut comparativ cu luna iunie, rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană (UE) a scăzut în iulie 2019 până la 1,4% de la 1,6% în iunie, în timp ce în zona euro inflaţia a scăzut până la 1%, de la un nivel de 1,3% înregistrat în luna iunie.
Comparativ cu situaţia din luna iunie 2019, rata anuală a inflaţiei a crescut în 11 state membre, a rămas stabilă în două state membre şi a scăzut în 15 state membre.
În zona euro, cel mai semnificativ impact asupra creşterii anuale a preţurilor l-au avut tarifele la servicii (0,53 puncte procentuale), urmate de preţurile la alimente şi ţigări (0,37 puncte procentuale), transmite aceiaşi sursă.
În ceea ce priveşte România, datele publicate anterior de Institutul Naţional de Statistică (INS) arată că rata anuală a inflaţiei a a urcat la 4,1%, în luna iulie a acestui an, de la 3,84% în iunie, pe fondul scumpirii mărfurilor alimentare, cu 5,15%, a serviciilor cu 4,11% şi a mărfurilor nealimentare cu 3,44%.