Ce se întâmplă în organism dacă beți prea multă cafea

Sursă: Dreamstime

O serie de studii au arătat că tulburările comportamentale şi emoţionale, precum anxietatea, depresia, nervozitatea sau iritabilitatea, pot fi declanşate de consumul exagerat de cafea. În general, cofeina ajută la stimularea metabolismului, îmbunătățind starea de spirit, precum și performanța fizică și mentale.

Cu toate acestea, un aport prea mare de cofeină poate duce la simptome neplăcute și efecte secundare periculoase, potrivit Sportskeeda.com. Iată în ce mod consumul excesiv de cafea ne poate afecta organismul.

Consumul exagerat de cafea poate avea efecte nedorite și chiar urmări periculoase. De aceea, se recomandă limitarea consumului la cel mult șase cești zilnic. În primul rând, cafeina este un stimulent care „afectează” sistemul nervos central și poate provoca diferite reacții adverse. La unele persoane, cafeaua băută în exces poate irita mucoasa gastrică, crește anxietatea, favorizează insomnia și irascibilitatea.

Iată care sunt cele șase efecte secundare ale excesului de cofeină, pe care nu ar trebui să le ignorați:

Insomnia

Insomnia este unul dintre cele mai frecvente simptome ale excesului de cofeină. Acest lucru se datorează faptului că o doză mare de cofeină poate îngreuna organismul să obțină un somn odihnitor. Studiile au arătat că un consum prea mare de cafea poate crește timpul necesar organismului pentru a adormi. Dacă beți prea multă cafea, mai ales după-amiaza târziu, este foarte posibil să nu puteți adormi sau să aveți un somn agitat. Aşadar, cafea cu moderaţie!

Probleme digestive

Problemele digestive sunt, de asemenea, simptome ale consumului excesiv de cofeină. În general, oamenii consideră că această băutură ajută tranzitul intestinal datorită eliberării de gastrină. Acesta este un impact general al cafelei în organism, dar un aport prea mare de cofeină poate duce la diaree sau alte probleme digestive extrem de neplăcute.

Colesterolul o ia în sus

Un compus din cafea numit cafestol ar putea fi responsabil de creşterea nivelului de colesterol „rău” din sânge, prin blocarea unui receptor important care menţine nivelul grăsimilor în limitele normale, susține un studiu al savanţilor de la Baylor College of Medicine. O altă cercetare sugerează că un consum de 5 cești de cafea pe zi, timp de 30 de zile, ar putea duce la creşterea cu 8% a nivelului colesterolului.

Leziuni musculare

Leziunea musculară sau rabdomioliza este un alt simptom al consumului excesiv de cofeină, deși e extrem de rară. Este o afecțiune în care fibrele musculare deteriorate intră în fluxul sanguin, ducând la probleme de sănătate cum ar fi insuficiența renală. Au fost raportate câteva astfel de cazuri din cauza consumului excesiv de cafea. Pentru a evita aceste efecte secundare, ar trebui să limitați aportul zilnic de cofeină.

Hipertensiune arterială

Hipertensiunea arterială este un alt simptom al consumului excesiv de cofeină din cauza impactului său stimulator asupra sistemului nervos. Cu toate acestea, impactul cofeinei asupra tensiunii arteriale este unul temporar. De aceea, ar trebui să acordați atenție momentului în care beți cafea și aportului zilnic de cofeină.

Gust amar în gură şi greaţă

Prea multă cafea poate duce la o senzaţie permanentă de gust amar şi la uscarea gurii. De asemenea, ca urmare a hipersecreţiei de acid gastric, cafeaua consumată în exces poate înrăutăţi simptomele bolii de reflux gastroesofagian.