De asemenea, multe persoane obișnuiesc să consume un pahar de apă caldă cu lămâie, cu 30 de minute înainte de fiecare masă, considerând că așa ard mai repede caloriile, potrivit site-ului Clearskinregime.
Unul dintre cele mai mari avantaje pe care le are lamâia, implicit apa caldă cu lămâie, este că ajută organismul să scape cât mai eficient de toate substanțele toxice acumulate, contribuind astfel și la o digestie mai bună.
Ne aduce mai multă energie
Începerea dimineților cu un pahar cu apă cu lămâie nu doar că ne va hidrata corpul, dar ne va oferi și un plus de nutrienți. Citricele, în special lămâile, sunt pline de sodiu și potasiu, elemente importante pentru a ajuta corpul să regleze nivelul lichidelor.
Adăugarea unei lămâi în apă, va oferi corpului un impuls de electroliți la prima oră a zilei și astfel ne va menține nivelul ridicat de energie pe tot parcursul zilei.
Îndepărtează toxinele dăunătoare
Se spune, și se pare că nu e un mit, că un pahar cu apă cu lămâie, dimineața, ne pornește metabolismul. Un studiu în acest sens a arătat că hidratarea adecvată a fost legată de funcția metabolismului.
Întărește sistemul imunitar
Menținerea unei bune hidratări a arătat o funcție îmbunătățită a mitocondriilor, producători de energie ai celulei, care ajută la generarea de energie în organism.
Cu toate acestea, există și altfel de studii privind consumul de apă cu lămâie, care au arătat că un pahar cu apă cu lămâie întărește sistemul imunitar.
Prima săptămână
Un medic american a dorit să testeze pe pielea lui beneficiile, timp de trei săptămâni. În prima săptămână, beneficiile au fost „modeste”. A băut apă caldă cu lămâie în fiecare dimineață, înainte de micul dejun. Spune că s-a simțit un pic mai energizat și a avut o senzație de bună-dispoziție, și mai puțin acea lene de dimineață. În timpul zilei, la muncă, s-a simțit ceva mai energic.
Săptămâna a doua
În săptămâna a doua a decis să mărească cantitatea de lămâie stoarsă în apa fierbinte. A trecut de la o singură felie de lămâie (1/6) la aproximativ 1/4 dintr-o lămâie. Și e convins că asta a schimbat totul. Nu s-a mai simțit la fel de umflat după micul dejun, și nici amețit. Pe parcursul zilei, nivelurile de energie au fost destul de mari și nu a mai simțit nici acea ceață cerebrală, la mijlocul după-amiezii, așa cum simțea de obicei.
În a treia săptămână, bazându-se pe rezultatele promițătoare din săptămâna 2, a decis să renunțe la cafeaua de dimineață și să rămână doar cu apa cu lămâie, pentru a vedea cât de eficientă este. Și a văzut că merge fără cofeina de care era dependent.
”În primele două zile ale săptămânii am fost mai lent, dar asta era de așteptat, deoarece am renunțat la ceașca obișnuită de cafea. Dar am decis să merg mai departe. Dorința de a bea cafea a dispărut și simțeam un alt sentiment de energie”, spune medicul.
Pe scurt, poate spune acum că acest experiment a fost peste așteptările sale. Deoarece apa cu lămâie este la îndemâna oricui, sugerează că trebuie încercată, pentru a oferi organismului nutrienți suplimentari și cea mai bună formă.