Ungaria a eliminat restricțiile de la granița cu Austria și cu Slovacia, iar carantina de 14 zile pentru cei care vin din statele europene a fost și ea eliminată.
Ungaria nu a transmis până acum nicio informație despre relaxarea restricțiilor la frontiera cu România, deși au fost eliminate controale la granițe din vest cu Austria și Slovacia, iar carantina de 14 zile a fost eliminată pentru cei care vin din mai multe state europene.
În baza unui nou decret, pot intra pe teritoriul ungar și cetățenii germani, precum și cei ungari care se întorc din Germania, fără a mai fi nevoiţi să stea în carantină 14 zile, după ce face facilităţi similare au fost introduse recent şi în relația cu Austria, Cehia, Slovacia, Serbia și Slovenia.
Autoritățile ungare nu au oferit deocamdată informații legate de posibilitatea relaxării restricțiilor și la frontiera cu România. Cetățenii români care se deplasează spre și dinspre state din vestul Europei pot tranzita teritoriul Ungariei pe culoarele stabilite anterior, și pot intra în această țară în anumite condiții și lucrătorii transfrontalieri, cei care desfășoară activități sezoniere în agricultură sau cei care au drept de ședere permanent în această țară și prezintă un document care atestă acest lucru, dar aceștia din urmă trebuie să intre în autoizolare în locuință pentru 14 zile.
Ungaria va permite un public numeros la Cupa Ungariei
Partida dintre Honved și Mezokovesd este programată miercuri, de la ora 21:00, iar pe Puskas Arena vor fi prezenți aproximativ 10.000 de spectatori.
La meci vor fi aplicate măsurile de distanțare socială impuse în contextul pandemiei de coronavirus, astfel că suporterii nu vor putea sta unii lângă ceilalți, scrie De Telegraaf.
Numărul ridicat de spectatori este datorat și capacității arenei de la Budapesta. Puskas Arena, arenă care va găzdui și meciuri de la EURO 2020, beneficiază de peste 65.000 de locuri, astfel că există îndeajuns spațiu pentru respectarea normelor de siguranță impuse de autorități.
De asemenea, Ungaria nu a fost atât de afectată de pandemia de coronavirus precum România sau alte țări europene, astfel că relaxarea măsurilor de siguranță a început încă din prima parte a lunii mai.
Până acum, pe teritoriul Ungariei au fost confirmate 3.921 de cazuri de infectare cu COVID-19, 532 de decese și 2.160 de vindecări.