Victor Ponta acuză sistemul de pregătirea unei noi anulări a alegerilor

Victor Ponta, candidatul independent la alegerile prezidențiale, a lansat acuzații grave la adresa sistemului politic din România, susținând că se pregătește o nouă încercare de manipulare a procesului electoral.

Ponta a afirmat că alegerile vor fi din nou influențate de sondaje false, similar cu situația de dinaintea alegerilor din decembrie, când Călin Georgescu a fost prezentat cu un scor mult sub realitate.

Potrivit acestuia, acele manipulări au avut drept scop blocarea unui rezultat favorabil pentru Georgescu, iar acum același lucru se întâmplă cu el și cu George Simion, candidații care ar urma să ajungă în turul II.

“Vor să anuleze din nou alegerile, cum au făcut în noiembrie, când dădeau sondaje false cu Călin Georgescu la 5%, la 3%, la 8%. Și Călin Georgescu a câștigat și ar fi fost președintele României, iar ei au anulat doar pentru că sistemul nu avea om în turul II. Acum fac la fel.

Văd că turul II va fi între George Simion și Victor Ponta. În fiecare zi, milioane de euro din banii voștri, ai românilor, se duc pentru sondaje false ca să pregătească, să anuleze din nou alegerile”, spune Victor Ponta.

Victor Ponta
SURSA FOTO: Dreamstime

Românii nu mai acceptă lideri impuși

Fostul premier a subliniat că românii nu mai acceptă să fie conduși de politicieni impuși de sistem, afirmând că electoratul vrea un lider care să lupte pentru binele țării.

”Dar de data aceasta s-a umplut găleata cu minciuni. Românii nu mai suportă, nu îi mai acceptă, nu mai vor un candidat impus de sistem, mai leneș și mai incompetent decât Ciucă. Mai mincinos și mai trădător decât Ciolacu”, mai spune Victor Ponta.

Acesta a menționat că manipulările și acțiunile sistemului nu trebuie tolerate și că românii vor trebui să se ridice împotriva celor care au condus țara într-o direcție greșită.

”Vor un român care să se lupte pentru România și care să se lupte cu acest sistem care a distrus România.

Eu voi merge până la capăt. George Simion. Să mergi și tu până la capăt.

Ne luptăm cu cel mai rău sistem care a înrobit țara noastră, care și-a bătut joc de români, care a anulat alegerile, care l-a scos pe Georgescu și vrea să mă scoată și pe mine cu dosare false, cu sondaje false, cu bani, bani, bani aruncați în minciună.

O să ne luptăm. În mai câștigăm.

Noi, toți românii, ne vom lua țara înapoi, iar ei vor plăti pentru toate aceste ticăloșii.

România trebuie pusă pe primul loc. Iar cei vinovați – trași la răspundere. Până la capăt.”, a spus Victor Ponta.

Victor Ponta
SURSA FOTO: Dreamstime

10 plângeri penale la Parchet pe numele lui Victor Ponta

Victor Ponta, fost prim-ministru al României și actual candidat independent la alegerile prezidențiale, se află în centrul unei anchete de proporții, după ce a fost vizat de zece plângeri penale care îl acuză de fapte extrem de grave, inclusiv înaltă trădare și omor calificat.

Afirmațiile controversate ale acestuia, potrivit cărora ar fi dispus în 2014 inundarea deliberată a unor sate românești pentru a proteja capitala Serbiei, Belgrad, au generat un val de reacții și acțiuni legale.

Conform informațiilor prezentate de Antena 3 CNN, procurorii au început verificările și urmează să ceară documente oficiale din perioada respectivă. De asemenea, vor fi analizate toate înregistrările relevante care ar putea clarifica contextul și veridicitatea afirmațiilor făcute de Ponta.