Guvernul Grindeanu motivează noua Ordonanță astfel:

– având în vedere faptul că, de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 92 din 1 februarie 2017 a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 13/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal şi a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi până în prezent au existat foarte multe reacţii, nu numai în ceea ce priveşte fondul actului normativ, dar şi în ceea ce priveşte modalitatea de adoptare a acestui;

având în vedere faptul că aceste reacţii vin atât din partea instituţiilor sistemului judiciar — Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Ministerul Public, cât şi din partea altor autorităţi ale statului — Preşedintele României, Avocatul Poporului, constatând faptul că actul normativ menţionat a suscitat un real interes în rândul cetăţenilor României, aceştia înţelegând să se implice activ nu numai prin participarea la dezbaterea publică efectuată în perioada prealabilă adoptării lui, dar şi prin susţinerea ideilor în cadrul unor manifestări publice care au fost prezente pe întreg teritoriul ţării şi în unele oraşe din străinătate,

observând că puternica reacţie a cetăţenilor români a vizat în special insuficienta dezbatere a soluţiilor de interes pentru întreaga comunitate, solicitând, pe cale de consecinţă, o dezbatere mai amplă a soluţiilor în cadrul Parlamentului,

– constatând că, în acest moment, pe fondul tensiunilor create ca urmare a adoptării Ordonanţei de urgenţă a Guvemului nr. 13/2017 există un pericol real de dezbinare a societăţii, în contextul general de neînţelegere, cu consecinţe asupra climatului general de stabilitate a societăţii şi recunoscând şi respectând în egală măsură exercitarea democraţiei în toate formele sale,

– observând că tensiunile existente pot fi înlăturate prin abrogarea expresă şi imediată a acelor texte care au suscitat reacţille masive menţionate, ceea ce presupune, din punct de vedere tehnic, o intervenţie expresă asupra textelor din Codul de procedură penală care intraseră deja în vigoare, astfel încât acestea să revină la forma avută înainte de adoptarea ordonanţei menţionate,

urmând ca ele să se aplice, din nou, ţinându-se seama de deciziile Curţii Constituţionale nr. 586/2016 şi nr. 614/2016, apreciind că doar o abrogare expresă şi de urgenţă a textelor, în special cele privind Codul penal, intens criticate, este de natură a readuce starea de echilibru în societatea românească şi de a permite reinstalarea unui dialog constant şi constructiv,

– considerând că toate acestea constituie o situaţie extraordinară a cărei reglementare nu mai poate fi amânată, în sensul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată, din cauza efectelor negative ce ar putea fi generate de o interpretare neunitară a legii, considerăm că o eventuală legiferare pe altă cale decât delegarea legislativă, chiar în procedură de urgenţă, nu ar fi de natură să înlăture de îndată aceste consecinţă negative.

Actul normativ a fost aprobat în ședința de guvern, organizată în regim de urgență, așa cum a anunțat ieri seară prim-ministrul României.

În ședința de astăzi a guvernului s-a aprobat și Memorandumul cu tema Aprobarea declasificării stenogramelor cuprinzând dezbaterile din şedinţele  Guvernului desfăşurate la data de 18.05.2016 (extras) şi la data de 31.01.2017 (integral). Informaţiile urmând să fie făcute publice astăzi pe site-ul Guvernului.

Citiți și: UPDATE: Ordonanța 13 a fost ABROGATĂ. Noua OUG a fost publicată în Monitorul Oficial. Simpatizanții PSD protestează la Palatul Cotroceni

Vă prezentăm mai jos fotocopia a OUG 14, publicată astăzi în Monitorul Oficial nr 101.

Art. I. — Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 13/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal şi a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 92 din 1 februarie 2017, se abrogă.

Art. II. — Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 5 iulie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. Alineatul (5) al articolului 25 se modifică si va avea următorul cuprins: „(5) 1n caz de achitare a inculpatului sau de încetare a procesului penal, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi, lit. e), f), i) şi j), în caz de încetare a procesului penal ca urmare a retragerii plângerii prealabile, precum şi în cazul prevăzut de art. 486 alin. (2), instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă."
2. Alineatul (2) al articolului 2151 se modifică si va avea următorul cuprins: 7,(2) În cursul urmăririi penale, controlul judiciar poate fi prelungit de către procuror, prin ordonanţă, dacă se menţin temeiurile care au determinat luarea măsurii sau au apărut temeiuri noi care să justifice prelungirea acestuia, fiecare prelungire neputând să depăşească 60 de zile."
3. Alineatul (3) al articolului 290 se abrogă.
4. Alineatul (11) al articolului 557 se abrogă.

Art. III. — Prezenta ordonanţă de urgenţă intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

 

Citiți și: UPDATE Cel mai mare protest de la Revoluția din 1989. Mii de oameni sunt așteptați în Piața Victoriei. CONTRA-MANIFESTAȚIE la Palatul Cotroceni

Protestele faţă de OUG privind codurile penale continuă duminică, fiind anunţat "cel mai mare protest" la care, încă de la ora 14.00, sunt aşteptaţi în Piaţa Victoriei din Capitală oameni din toată ţara. Manifestanţii vor fi în piaţă în timp ce la Palatul Victoria este programată să se desfăşoare şedinţa de Guvern în care se va decide abrogarea actului normativ, ceea ce se pare însă că nu va duce şi la întreruperea demonstraţiilor începute în urmă cu cinci zile, scrie news.ro

Guvernul a anunțat, printr-un comunicat de presă, că „astăzi, în cadrul şedinţei de Guvern s-a aprobat proiectul de Ordonanţă de Urgenţă pentru abrogarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.13/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal şi al Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală".

Prim-ministrul Sorin Grindeanu a cerut ca în perioada imediat următoare Ministerul Justiţiei să demareze de urgenţă dezbateri publice cu toate partidele politice şi cu societatea civilă pe tema subiectelor din ordonanţa care a fost abrogată astăzi. Totodata, premierul a solicitat ministerului de resort parcurgerea tuturor etapelor pentru a avea un proiect de lege care care să pună în acord deciziile Curţii Constituţionale, Directivele europene, Codul Penal şi Codul de Procedură Penală, în vederea dezbaterii acestuia în Parlament.”

 

La Palatul Cotroceni s-au adunat în această după-amiază simpatizanţi ai PSD, care solicită demisia preşedintelui Klaus Iohannis. Conform, postul Digi 24, în faţa Palatul Controceni s-au strâns aproximativ 500 de oameni, majoritatea fiind pensionari.

În Piaţa Victoriei numărul protestatarilor a depăşit câteva mii.