Vești proaste pentru milioane de români. Sistemul național de pensii se apropie tot mai mult de momentul unui colaps. Numărul angajaților activi care contribuie la sistemul de pensii scade constant. În paralel, însă, numărul românilor care se pensionează este în continuă creștere.
Conform ultimelor date oficiale, peste 1,58 de milioane de români sunt remunerați cu salariul minim pe economie. Această stare de fapt se regăsește în sectoarele construcțiilor, transportul rutier, dar și în comerțul cu amănuntul. În continuare, sunt salariați plătiți salariul minim în acte, iar o parte din remunerație este primită de către angajați la negru. Din această cauză, se pierd mulți bani care ar fi trebuit să intre în buget pentru pensii. În condițiile în care se încasează din ce în ce mai puține contribuții, este de așteptat ca din 2030, generația decrețeilor să primească o lovitură cumplită când va ajunge la vârsta pensionării.
Unul din trei români va avea peste 65 de ani
Conform calculelor, că unul din trei români va avea peste 65 de ani, în comparație cu doar 20% din populație în 2015. Din Asta va conduce la o creștere semnificativă a numărului de pensionari în următorii ani. Se va ajunge astfel ca un român care câștigă acum 4.000 lei pe lună și se apropie de pensie să încaseze doar 1.200 lei, o sumă mult prea mică pentru a supraviețui.
Mulți români iau în considerare să economisească bani sub saltea sau să îi țină pe un card, însă trebuie să știe că în decursul 20-30 de ani, acești bani își vor pierde semnificativ valoarea din cauza inflației. Prin urmare, singura soluție viabilă se pare a fi un fond privat de pensii sau orice altă metodă de a investi banii și cel puțin de a indexa cu inflația pe parcursul a 30 de ani.
Pensionarii de asigurări sociale deţin ponderea majoritară
La acest moment, potrivit INS, în trimestrul I 2023, numărul mediu de pensionari a fost de 4.983.000 de persoane, în scădere cu 9.000 de persoane faţă de trimestrul IV 2022. Numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat a fost de 4.599.000 persoane, în scădere cu 5.000 de persoane faţă de trimestrul precedent.
Comparativ cu trimestrul I al anului precedent, numărul mediu de pensionari a scăzut cu 41.000 persoane, iar cel al categoriei aparţinând asigurărilor sociale de stat a scăzut cu 18.000 persoane.
Potrivit INS, pensionarii de asigurări sociale deţin ponderea majoritară (99,98%) în numărul total de pensionari. Pensionarii de asigurări sociale de stat reprezintă 92,3% în totalul celor de asigurări sociale. Pe categorii de pensii, numărul pensionarilor pentru limită de vârstă a fost preponderent (79,9%) în cadrul pensionarilor de asigurări sociale. Pensionarii cuprinşi în categoriile de pensii – anticipată şi anticipată parţial au reprezentat 2,2%.