UPDATE

Clarificare privind reprezentarea legală a lui Călin Georgescu

În urma declarațiilor recente făcute de Mircea Bogdan Petre, care s-a prezentat drept avocat al său, Călin Georgescu a emis un comunicat oficial pentru a clarifica situația.

Acesta a precizat că singura echipă de avocați care îl reprezintă în spețele penale este cea a casei de avocatură „Sinescu & Nazat”. Doar acești avocați sunt autorizați să comunice oficial în numele său și să gestioneze aspectele legale. Potrivit comunicatului, orice detalii și demersuri juridice vor fi anunțate exclusiv de această firmă.

De asemenea, s-a subliniat că Mircea Bogdan Petre nu figurează printre avocații casei „Sinescu & Nazat”, care include doar șapte membri: Catrinoiu Adrian-Lucian, Nazat Cătălin-Bogdan, Sinescu Mircea-Constantin, Ionita Bogdan-Ionuț, Sfăetcu Rahela-Miriam, Godeanu Darius-Gabriel și Maftei-Boroi Alexandra-Iulia.

Mircea Bogdan Petre, avocatul lui Călin Georgescu, a declarat joi, 27 februarie, la Antena 3 CNN, că echipa sa juridică intenționează să conteste măsurile dispuse în cadrul anchetei ce îl vizează pe clientul său. Petre a precizat că, în eventualitatea unui proces, ia în calcul citarea lui Donald Trump, argumentând că Georgescu este investigat pentru preluarea unor declarații făcute de fostul președinte american.

Știrea Inițială

Apărătorul fostului candidat la alegerile prezidențiale din România, Călin Georgescu, a anunțat că ia în considerare citarea președintelui american Donald Trump ca martor în procesul clientului său. Informația a fost făcută publică joi, în cadrul unei intervenții televizate la Antena 3, de către avocatul Bogdan Petre. Această posibilă măsură vine în contextul în care Georgescu se află sub control judiciar și este cercetat pentru mai multe infracțiuni.

Avocatul lui Călin Georgescu vrea să îl citeze pe Donald Trump ca martor

Strategia apărării lui Călin Georgescu include posibilitatea de a-l cita ca martor pe președintele SUA, Donald Trump.

Această măsură ar putea avea un impact semnificativ asupra desfășurării procesului, dacă dosarul va ajunge în instanță.

Calin Georgescu, Robert F. Kennedy Jr, Donald Trump
SURSĂ FOTO: Colaj Capital

Bogdan Petre, avocatul lui Georgescu, a subliniat că echipa sa pregătește atât apărarea, cât și contestația împotriva măsurii controlului judiciar, subliniind că fostul candidat nu a oferit nicio declarație în fața anchetatorilor.

În acest context, rămâne de văzut cum va evolua cazul și dacă instanța va accepta citarea lui Donald Trump în procesul fostului candidat la alegerile prezidențiale din România.

Reacția apărării: Acuzațiile sunt „vagi”

Avocatul lui Călin Georgescu consideră că acuzațiile formulate împotriva acestuia sunt insuficient fundamentate și susține că va contesta în instanță măsura controlului judiciar.

Bogdan Petre, a declarat că faptele imputate clientului său sunt extrase din diverse comunicate de presă, emisiuni televizate și afirmații publice făcute de acesta.

Bogdan Petre / Facebook

„În momentul când i se vor prezenta cu adevărat probele, este și obligația dânsului să se apere, dar, până una-alta, vorbim de o persoană care beneficiază de prezumția de nevinovăție. S-a prevalat de dreptul la tăcere, având în vedere că și acuzațiile sunt destul de vagi”, a precizat avocatul.

Motivele plasării lui Călin Georgescu sub control judiciar

Călin Georgescu a fost ridicat din trafic de către autorități, miercuri, și condus la sediul Parchetului General pentru audieri.

După aproximativ patru ore, procurorii au decis punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva sa, fiind acuzat de șase infracțiuni grave.

Acestea includ:

  1. Instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, în formă tentată
  2. Comunicarea de informații false
  3. Fals în declarații, în formă continuată, privind sursele de finanțare a campaniei electorale și declarațiile de avere
  4. Inițierea sau sprijinirea unei organizații cu caracter fascist, rasist ori xenofob, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup
  5. Promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe
  6. Inițierea  sau constituirea unei organizaţii cu caracter antisemit, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de organizaţii

În urma acestor acuzații, procurorii au dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, impunându-i fostului candidat mai multe restricții.

Restricțiile impuse lui Călin Georgescu

Pe durata controlului judiciar, Georgescu este obligat să respecte mai multe interdicții. Printre acestea se numără:

  • Nu poate părăsi teritoriul României fără aprobarea autorităților competente
  • Nu are voie să publice online mesaje cu caracter fascist, legionar, antisemit, rasist sau xenofob
  • Nu îi este permis să-și creeze noi conturi pe rețelele sociale, dar poate folosi conturile existente
  • Nu are dreptul de a deține sau purta arme
  • Este obligat să se prezinte săptămânal la sediul IPJ Ilfov și ori de câte ori este solicitat de către organele de anchetă