Creditele românilor nu vor crește
Creditele românilor nu vor fi mai scumpe după impozitul de 1% pe cifra de afaceri a băncilor, spune ministrul Finanțelor.
Marcel Boloș a precizat că impozitul acesta va aduce, în total, 336 de milioane de lei. Declarația a fost făcută în cadrul unei briefing de presă de la Palatul Victoria.
El a mai precizat că impozitul de 1% a fost stabilit împreună cu reprezentanții băncilor. De altfel, ministrul a mai spus că băncile ar fi putut suporta și un impozit de 3%. El a aflat această informație de la un director de bancă.
Marcel Boloș a spus că „sunt 41 de bănci şi 336 de milioane de lei este efectul cumulat al impozitului pe cifra de afaceri pe care băncile îl plătesc”.
De altfel, el a mai spus „discutam zilele trecute cu un preşedinte de bancă şi mi-a spus: ‘Domnul ministru, să ştiţi că puteam şi 3% să suportăm”.
„(…) pentru că am ajuns cu dumnealor la înţelegerea ca această taxă, cum îi spunem noi impozit minim, limbajul nostru de specialitate, să fie pus pe cifra de afaceri definită conform normelor bancare”, spune ministrul Marcel Boloș.
Explicațiile sale au venit în contextul în care a fost întrebat dacă impozitul acesta va însemna credite mai scumpe pentru români.
Marcel Boloș, mesaj de mulțumire către bănci
În cadrul aceluiași briefing de presă, ministrul Marcel Boloș le-a mulțumit băncilor pentru că au înțeles demersurile făcute de Guvern. El mai spune că România este acum într-o perioadă grea.
De altfel, ministrul Finanțelor a spus că trebuie acordată o atenție sporită modului în care sunt cheltuiți banii publici.
Ministrul Marcel Boloș a mai spus că în această perioadă este nevoie de solidaritate și de „justeţe a relaţiei pe care o avem cu mediul de afaceri”.
Nu în ultimul rând, el a mai spus că este nevoie și de asprime pentru combaterea evaziunii fiscale.
Miercuri, ministrul Marcel Boloș a oferit clarificări cu privire la proiectul de lege propus, care cuprinde măsuri fiscale și bugetare.
În cadrul ședinței de guvern, Guvernul urmează să își asume răspunderea pe acest proiect de lege, care a fost discutat în primă lectură.