Gabriela Firea a transmis că PSD insistă ca salariul minim net să fie majorat cu 200 de lei, asta însemnând o creștere de 15%.
”Ei cu bătălia pe functii, noi cu problemele oamenilor! Insistăm ca salariul minim să fie majorat cu 200 de lei net, bani care să rămână efectiv în buzunarul oamenilor. Ar însemna o creștere a venitului cu aproape 15%, aproape dublu față de varianta guvernului.
Propunerea noastră, similară cu cerințele marilor sindicate, are în vedere necesitatea ca oamenii să poate face față, cât de cât, avalanșei scumpirilor.
De cealaltă parte, premierul a anunțat posibilitatea creșterii salariului minim brut cu doar 8%. Credem că este prea puțin!
Creșterea salariului minim trebuie să fie mai consistentă! Propunerea PSD este mult mai aproape de nevoile românilor.
România are unul dintre cele mai mici salarii minime europene și unul dintre cele mai mari prețuri la energie! De exemplu, s-a înregistrat un nou record maxim al prețul pe piața spot a energiei – 1202 lei/MWH”, a scris pe Facebook Gabriela Firea.
Ce se întâmplă cu salariul minim?
Ministrul Muncii, Raluca Turcan, s-a aflat marți la Ploiești de unde a susținut o conferință de presă. În cadrul acesteia, ministrul Muncii a anunțat că salariul minim s-ar putea majora până la finalul acestui an.
În cadrul unei conferințe de presă de la Ploiești, ministrul Muncii, Raluca Turcan, a declarat că Executivul ia în calcul majorarea salariului minim cu 8-12%. Aceasta a mai spus că decizia de a crește salariul minim a venit în contextul majorărilor prețurilor.
„În acest moment suntem în etapa de negociere între patronate şi sindicate, iar Guvernul are propria proiecţie cu privire la capacitatea de susţinere a majorării salariului minim. În mod firesc, majorarea salariului minim se face de la începutul anului. Însă, dacă această situaţie a creşterii preţurilor va evolua negativ, luăm în calcul şi o majorare mai rapidă”, a arătat ea.
Având în vedere că negocierile sunt încă în derulare, ministrul Muncii nu a putut preciza exact când va fi majorat cu exactitate salariul minim și cu ce procent.
„Aş vrea să ştiţi că s-au făcut până acum solicitări de majorare între 8 şi 12%. Pe mine mă interesează, ca ministrul al Muncii, ca majorarea să fie consistentă şi simţită”, a mai spus Raluca Turcan, într-o conferinţă de presă.
Sursă foto: Inquam Photos/George Călin