Lupta purtată în instanţă între moştenitorii Tatianei Rachevskaïa şi statul francez a luat sfârșit. Astfel, sculptura „Sărutul” de Constantin Brâncuşi, din Cimitirul Montparnasse, a fost clasată drept monument istoric şi nu va ajunge în Rusia.
Ce se va întâmpla cu sculptura „Sărutul”, realizată de Brâncuşi? Lupta purtată în instanţă a luat sfârșit
Descendenţii Tatianei Rachevskaïa, decedată în 1910, cereau statului francez să poată dispune de operă şi să o vândă. Chiar dacă dosarul era deschis de zece ani, decizia a fost dată în ziua de 2 iulie, fără apel.
Sculptura respectivă, ridicată pe mormântul exilatei ruse acum un secol, nu va părăsi Cimitirul Montparnasse, conform informațiilor transmise de lefigaro.fr
Lupta a început în anul 2005
Lupta pentru scultură a început în anul 2005, când Guillaume Duhamel, negustor de artă din Paris, s-a interesat de această operă a lui Constantin Brâncuşi. Comandată de logodnicul ei pentru suma modică de 200 de franci în 1910 unui artist, pe atunci necunoscut marelui public, lucrarea „Sărutul” a fost aşezată pe mormântul Tatianei Rachewskaia, rusoaică exilată în vârstă de 23 de ani.
Totuși, valorea lucrării a crescut simultan cu cea a artistului. Astfel, aceasta a fost estimată recent la 40-50 de milioane de euro, scrie news.ro
Din acest motiv, Guillaume Duhamel i-a găsit şi i-a contactat pe moştenitorii defunctei. Aceştia au făcut rapid demersuri necesare pentru exportarea sculpturii în Rusia şi în 2006 a fost depusă o cerere la Ministerul Culturii cu scopul de a obţine un certificat de soatere de pe teritoriu. Totuși, statul francez s-a opus şi a înregistrat rapid sculptura monument istoric pentru a evita vânzarea ei. Pe acest argument s-au bazat moştenitorii Tatianei Rachewskaïa, precizând că opera nu a fost realizată pentru mormânt, ci în 1909, cu doi ani înainte de decesul tinerei.
Sculptura a fost pusă la adăpost
Din 2018, sculptura a fost pusă la adăpost, acoperită cu o cutie din lemn, instalată de moştenitori. În decembrie 2020, ca urmare a unui hotărâri a Curţii Administrative de Apel din Paris, descendenţii au încercat să o recupereze ceea ce consideră ei proprietatea lor, fără succes însă. La începutul anului, sculpturii i-a fost retras titlul de monument istoric de justiţia din Franța.
În ziua de 2 iulie, Consiliul de Stat a deliberat, punând capăt dezbaterii cu privire la viitorul sculpturii. Decizia în justiţie a fost luată ţinând cont de natura inseparabilă a operei, care a fost achiziţionată special pentru mormânt. „Sărutul” face parte integrantă dintr-un edificiu indivizibil care constituie un monument funerar. Din punct de vedere juridic, ansamblul este considerat un imobil, statul francez fiind deci singurul factor de decizie pentru a-l înscrie în categoria monumente istorice. Așadar, sculptura artistului român Constantin Brâncuşi nu va putea fi desprinsă de pe piatra funerară.