Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a reiterat, vineri, la Botoşani, ideea că nu se impune amânarea alegerilor parlamentare din decembrie, susţinând că „momentul votului este unul dintre cele mai securizate momente”.
El a declarat, într-o conferinţă de presă, că pericolul poate apărea din acţiunile competitorilor electorali de după încheierea votului.
„Nu ştiu dacă o zi de alegeri, 6 decembrie, este momentul care va decide cum va merge această pandemie şi nu ştiu ce va fi în martie sau aprilie, unde vrem unii dintre noi să ducem aceste alegeri. Momentul votului este unul dintre cele mai securizate momente, la fel cum au fost şi alegerile locale. Ce facem noi după vot, cât de tare ne bucurăm în seara de după, câte zile vrem să sărbătorim după, asta poate fi într-adevăr un pericol”, a afirmat Tătaru.
Referindu-se la perioada de campanie electorală, acesta a precizat că acţiunile din perioada de dinaintea votului sunt reglementate prin acte normative deja adoptate.
Ce spunea premierul despre alegerile parlamentare
Ludovic Orban declara joi seara, la Constanţa, că prin organizarea alegerilor parlamentare pe 6 decembrie nu există un risc suplimentar de răspândire a coronavirusului, dacă vor fi respectate regulile impuse în acest sens atât în campania electorală, cât şi în ziua exercitării votului.
„După părerea mea (…), campania electorală dacă este organizată cu respectarea regulilor care sunt prezente în hotărârea de guvern, care au fost, de altfel, regulile şi în campania pentru alegerile locale, nu există un risc suplimentar de răspândire. Dacă toţi candidaţii care îşi fac campanie şi echipele care îi însoţesc poartă mască, nu se apropie de oameni, vorbesc de la o distanţă rezonabilă, respectă numărul de persoane maxim la evenimente, gândiţi-vă că am redus la 20 de persoane indoor şi la maxim 50 de persoane outdoor, numărul maxim de participanţi la evenimentele electorale”, a declarat prim-ministrul, răspunzând la întrebarea dacă ia în calcul amânarea datei alegerilor parlamentare în condiţiile în care numărul cazurilor de COVID-19 va creşte.
Orban a susţinut că „respectarea regulilor nu duce la creşterea riscului de răspândire a virusului”.
Potrivit acestuia, în ziua votării la parlamentare se vor lua aceleaşi măsuri de prevenire ca şi la alegerile locale, mergând la vot fiind similar pentru cetăţeni, de exemplu, cu a merge la farmacie sau la orice magazin.
Sursa foto: INQUAM/Octav Ganea