Unul dintre cei mai importanți strategi de pe Wall Street spune că acțiunile scad cu 10% din cauza unei „forme moderate de stagflație”. După un an 2023 perfect, bursa de valori a continuat să ignore impactul inflației încăpățânate și al ratelor mai mari ale dobânzilor și în acest an.
Indicele S&P 500 a crescut cu peste 12%, până la un nivel record, depășind creșterea medie anuală de aproximativ 10% a indicelui blue-chip din 1957 în mai puțin de șase luni.
Un sezon puternic al profiturilor din primul trimestru și o economie rezistentă au sprijinit succesul acțiunilor, dar unii dintre cei mai importanți strategi de pe Wall Street se teme că stagflația este deja aici, potrivit Yahoo.com.
Strategul şef al Stifel, Barry Bannister, se așteaptă ca S&P 500 să scadă cu aproximativ 10%, până la 4.750, până la sfârșitul verii. Expertul de pe Wall Street, susținea anul trecut că randamentul pieței bursiere ar putea rămâne incosecvent timp de un deceniu dacă este ajustat pentru inflație, a invocat trei motive principale pentru perspectiva sa.
Rețeta perfectă pentru o „formă moderată de stagflație”
Primul, probabil deloc surprinzător, a fost inflația „lipicioasă”. Bannister a avertizat de luni de zile că Rezerva Federală a „recoltat” deja toată dezinflația care vine de obicei cu o recesiune în timpul unei „pseudo-recesiuni”, care s-a încheiat în al doilea trimestru al anului 2023.
În mai, el afirma că asta înseamnă că obiectivul oficialilor Fed de a readuce inflația la 2% nu este altceva decât un „vis”.
Bannister se teme că cheltuielile mari pentru servicii și creșterea costurilor de sănătate și de asigurări vor duce la o inflație persistentă în acel sector-cheie al economiei.
”Luați în considerare o inflație mai mare la prețul locuințelor decât se prognoza anterior, o rată de creștere a productivității în scădere și o creștere persistentă a salariilor și aveți o rețetă perfectă pentru o „formă moderată de stagflație”, spune el.
Această perspectivă de creștere scăzută și moderată a inflației ar putea reduce raportul preț-câștiguri al S&P 500 – o măsură folosită pentru a evalua indicele – cu 500 de puncte, a avertizat strategul, deoarece investitorii au în vedere creșterea potențială a veniturilor mai scăzute și costuri mai mari.
O volatilitate a pieței financiare în lunile următoare
Bannister nu este singurul care trage un semnal de alarmă. Guru-ul strategiei de la Wells Fargo, Scott Wren, a sfătuit investitorii„să-și pună centura de siguranță, pentru o mai mare volatilitate a pieței financiare”.
„Există o serie de probleme potențiale, care ar putea declanșa volatilitatea pieței financiare în lunile următoare”, a scris strategul principal de la Wells Fargo.
Wren și Bannister au menționat momentul reducerii ratelor dobânzii de către Fed ca un potențial factor declanșator pentru o retragere a pieței. După ce au proiectat trei reduceri ale ratei dobânzii, în martie, economiștii Fed urmează să decidă doar una sau două reduceri la reuniunea Federal Open Market Committee (FOMC) din iunie, afirmă Wren.
Acest lucru ar putea provoca probleme pentru acțiuni, deoarece mulți investitori se așteaptă la mai multe reduceri în acest an.
Investitorii, sfătuiți să caute companii mai mari, „de calitate”
Strategul Wells Fargo a avertizat, de asemenea, că prețurile ridicate la alimente și energie vor continua să influențeze sentimentul consumatorilor, iar alegerile din SUA ar putea aduce volatilitate pe piețe.
El le-a recomandat investitorilor să caute companii mai mari, „de calitate” – cele cu bilanțuri solide, datorii scăzute și profitabilitate solidă – în sectoare precum industria, materialele, energia și îngrijirea sănătății, care se află în afara spațiului tehnologic.