Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a argumentat că o ordonanţă privind modificarea codurilor penale ar putea fi dată în condiţiile în care „este o istorie care nu se mai termină” în această privinţă. „Colegii noştri au motivat pentru că este o istorie care nu se mai termină. Şi am zis, pe articolele declarate constituţionale n-am vedea de ce să nu se dea OUG”, a declarat Dragnea la finalul CExN al PSD.
La rândul său, ministrul Justiţiei Tudorel Toader a susținut că reprezentanţii Ministerului Justiţiei vor lua, din Codurile Penale, ceea ce este constituţional şi vor transpune într-o ordonanţă de urgenţă. „S-a hotărât, fără a intra în contradicţie cu nimeni, să vedem care sunt posibilităţile legale de accelerare a procedurii de legiferare cu privire la Codul Penal şi Codul de Procedură Penală, în părţile declarate constituţionale. S-a discutat, s-a hotărât ca Ministerul Justiţiei să analizeze, să examineze în ce măsură poate fi adoptată una sau două ordonanţe de urgenţă pentru transpunerea în legislaţia penală a Codului Penal şi Codului de Procedură Penală a soluţiilor legislative care au fost declarate constituţionale. Din moment ce soluţiile au fost validate de către CCR ca fiind în acord cu exigenţele, ele pot intra în fondul activ al legislaţiei penale (…) Vom lua partea din lege constituţională şi vom vedea în ce măsură le transpunem într-o ordonanţă ce va fi adoptată de Guvern. Toate lucrurile au un termen şi dacă nu e fix, e rezonabil. În funcţie de analiză”, a declarat Tudorel Toader. Ministrul Justiţiei a mai precizat că articolele din Codurile Penale declarate neconstituţionale de către Curtea Constituţională pot fi modificate doar în Parlament, în niciun caz în Guvern.