În octombrie 2016, CE şi autorităţile de protecţie a consumatorilor din UE au lansat o verificare coordonată a 352 de site-uri de comparare a preţurilor şi de rezervări de călătorie de pe tot teritoriul UE. S-a constatat că preţurile nu erau fiabile pe 235 de site-uri, adică două treimi dintre cele verificate. De exemplu, se adăugau elemente suplimentare de preţ într-o etapă ulterioară a procesului de rezervare, fără informarea clară a consumatorilor, sau preţurile promoţionale nu corespundeau niciunui serviciu disponibil.
Aproximativ unul din patru site-uri a oferit informaţii false consumatorilor anunţând că a rămas doar un număr limitat de locuri în avion sau camere de hotel la un anumit preţ, deşi era cazul doar la respectivul site.
Comisia Europeană nu a dat publicităţii numele site-urilor verificate, dar a precizat că autorităţile naţionale vor contacta site-urile care încalcă reglementările UE privind protecţia consumatorilor şi ar putea lua măsuri legale dacă companiile nu-şi vor îmbunătăţi activitatea.
În timp ce rezervarea hotelurilor şi a zborurilor pe Internet devine din ce în ce mai obişnuită, consumatorii se confruntă cu un număr tot mai mare de probleme legate de serviciile online de călătorie, se arată în comunicatul CE. În prezent, aceste servicii fac obiectul celor mai frecvente plângeri ale consumatorilor, conform datelor comunicate de Centrele Europene ale Consumatorilor.
Autorităţile au solicitat site-urilor în cauză să respecte legislaţia UE privind protecţia consumatorilor, care le impune să practice o transparenţă totală în materie de preţuri şi să îşi prezinte ofertele în mod clar de la începutul procesului de rezervare.
Vera Jourová, comisarul pentru justiţie, consumatori şi egalitate de gen, a declarat: "Internetul oferă consumatorilor o mulţime de informaţii pentru a-şi pregăti, a compara şi a-şi rezerva vacanţele. Cu toate acestea, dacă evaluările de pe site-urile de comparare a preţurilor sunt părtinitoare sau dacă preţurile nu sunt transparente, aceste site-uri induc în eroare consumatorii. Societăţile în cauză trebuie să respecte normele europene de protecţie a consumatorilor, la fel ca orice agenţie de turism. Autorităţile de protecţie a consumatorilor vor solicita acum site-urilor să rezolve aceste probleme. Consumatorii trebuie să beneficieze de aceeaşi protecţie în mediul online ca şi offline".
Reţeaua de cooperare pentru protecţia consumatorilor (CPC) va contacta cele 235 de site-uri în cazul cărora s-au constatat nereguli şi le va solicita remedierea acestora. Dacă site-urile nu se conformează, autorităţile naţionale pot iniţia proceduri administrative sau judiciare, fie direct, fie prin intermediul instanţelor naţionale, în funcţie de legislaţia naţională aplicabilă. Agerpres