Membrii delegaţiei Comisiei Europene şi Băncii Mondiale au cerut Guvernului să modifice legislaţia muncii, pentru combaterea evaziunii, prin reguli care să impună înregistrarea contractelor de muncă mai rapid, cu o zi înainte de începerea activităţii, şi nu în 20 zile de la angajare, cum se procedează în prezent. Solicitarea a fost transmisă într-o întâlnire a Comisiei Europene (CE) şi Băncii Mondiale (BM) cu membri ai Guvernului, la care reprezentanţii Fondului Monetar
Membrii delegaţiei Comisiei Europene şi Băncii Mondiale au cerut Guvernului să modifice legislaţia muncii, pentru combaterea evaziunii, prin reguli care să impună înregistrarea contractelor de muncă mai rapid, cu o zi înainte de începerea activităţii, şi nu în 20 zile de la angajare, cum se procedează în prezent.
Solicitarea a fost transmisă într-o întâlnire a Comisiei Europene (CE) şi Băncii Mondiale (BM) cu membri ai Guvernului, la care reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional nu au participat.
Delegaţia CE şi BM a solicitat modificarea legislaţiei în scopul reducerii muncii la negru, dar şi intensificarea acţiunilor de control efectuate de autorităţi pentru depistarea unor astfel de cazuri, au declarat pentru Mediafax, surse oficiale participante la discuţii.
Modificarea legislaţiei, discutată cu sindicatele şi patronatele
„În prezent, angajatorii descoperiţi că au angajaţi fără forme legale dispun, conform legii, de 20 zile pentru a încheia contractul de muncă şi atunci toţi aceşti angajatori spun inspectorilor că au încheiat contracte, dar că actele li se vor elibera ulterior, în aceste 20 zile. Pentru a elimina astfel de cazuri, Comisia Europeană şi Banca Mondială au solicitat ca toate contractele de muncă, fie că este vorba de angajare de probă sau prin convenţie civilă, să fie declarate la Inspecţia Muncii cu o zi înainte ca angajatul să înceapă lucrul”, au arătat sursele citate.
Potrivit acestora, modificarea legislaţiei va fi discutată în prealabil cu sindicatele şi patronatele.
O delegaţie a Comisiei Europene, Băncii Mondiale şi Fondului Monetar Internaţional se află România pentru a doua revizuire a acordului, vizita urmând să se încheie la 9 noiembrie.
România are un acord stand-by cu FMI pe doi ani, pentru 12,95 miliarde de euro, pachetul total de finanţare externă, de la Fond, Uniunea Europeană, Banca Mondială şi BERD, urmând să ajungă la 19,95 miliarde euro.
O cerere binevenită
Cererea înaintată de Comisia Europeană şi de Banca Mondială catalogată de Constantin Miclău, inspector general la Inspectoratul Muncii, ca una binevenită. „Aceasta a fost şi propunerea noastră pentru modificarea legislaţiei muncii”, a declarat Miclău pentru capital.ro. Acesta a mai adăugat că această metodă va combate evaziunea.
Întrebat despre cum se vor descurca inspectoratele teritoriale de muncă cu afluxul de cereri de înregistrare a contractelor, Miclău a declarat că nu poate spune nimic concret o dată de legea nu a fost încă adoptată. „Cu siguranţă însă, în timp, agitaţia va disparea, o dată ce se va ţine cont de această lege şi toţi angajatorii vor înregistra la timp contractele de muncă”, a mai spus Miclău.