Apoi, au urmat tot mai multe spitale, şi private şi publice, astfel încât lista a ajuns la 33 de spitale acreditate şi alte zeci care sunt înscrise pentru acreditare. În total, în procesul de acreditare au fost înscrise 459 de spitale, dintre care 74 unităţi sanitare private. Aceste spitale vor fi evaluate în funcţie de opţiunile lor pe durata primului ciclu de acreditare care durează cinci ani, respectiv 2011 – 2015. Vor fi evaluate în medie 51 de spitale pe trimestru. Care este de fapt miza acestui proces foarte anevoios?
Până în 2014 toate spitalele trebuie să treacă prin acest proces de evaluare deoarece fără aceasta spitalele nu ar mai putea primi bani de la bugetul de stat
pentru că nu s-ar mai putea încheia contract cu Casa de Asigurări de Sănătate pentru decontarea serviciilor medicale prestate. Mai exact, acreditarea CONAS se referă la siguranţa procedurilor medicale realizate, drepturile pacienţilor şi aspectele administrative, reflectate în sinteza a peste 1850 de indicatori şi a 11 referinţe – 5 pentru aspectele administrative, 2 privind drepturile pacienţilor şi 4 privind managementul serviciilor medicale, ponderate diferit, astfel încât accentul să fie pus pe managementul serviciilor medicale. Acreditarea se face în funcţie de o serie de standarde si criterii pe baza cărora se va face evaluarea unităților spitalicești. Spre exemplu, un salon de spital nu are voie să aibă mai multe de şase paturi.
Primul ciclu de acreditare durează cinci ani și vor fi evaluate aproximativ 51 de spitale pe trimestru. Taxa de acreditare și reevaluare a fost stabilită anul trecut la nivelul CoNAS la 240 de lei pe pat valabil pentru un ciclu de acreditare.
Această acreditare este diferită de clasificarea întocmită recent de Ministerul Sănătăţii şi urmează să fie finalizată în 2015. Clasificarea a încadrat spitalele în diverse categorii, pentru a ajuta CoNAS să trimită evaluatorii potriviți pentru acreditarea respectivei unități. Din cele aproape 100 de spitale private cu autorizaţie, 66 au cerut să fie clasificate de Ministerul Sănătăţii într-una dintre cele cinci clase de competenţă. Nicio unitate nu a intrat în categoria I (maximum de performanţă) şi numai una s-a clasificat la categoria a II-a cu plan de conformare – Spitalul Clinic Pelican, din Oradea. Majoritatea covârşitoare a unităţilor private face parte din ultimele două categorii (minimum de performanţă). Doar MedLife şi Sanador din Capitală s-au remarcat prin performanţă, acestea fiind încadrate în cea de-a treia categorie.
Ce spitale private au fost acreditate
singurul spital privat acreditat cu nivel maxim este Life Memorial Hospital, cel mai mare spital din reteaua Medlife, în cadrul căruia lucrează 500 de cadre medicale, care oferă servicii medicale integrate de spital, maternitate, hyperclinică, laborator şi farmacie.
Primul spital privat acreditat de CONAS a fost Euromedica Hospital din Baia Mare, in luna aprilie 2012. Unitatea sanitară şi-a început activitatea în februarie 2006, fiind primul furnizor privat de servicii spitaliceşti din Maramureş. Spitalul are 22 de saloane cu 44 de paturi şi specialităţi precum neurochirurgie, chirurgie generală, medicină internă, diabet şi obstetrică ginecologie.
Centrul medical Nova Vita din Târgu Mureş, unul dintre cele mai mari spitale private din ţară, a obţinut anul acesta acreditarea din partea CONAS.
Alte spitale private acreditate până acum de CoNas sunt Spitalul Clinic "Malp" – Bacău, Spitalul Clinic "Sanador"- Bucureşti, Societatea Comercială "Che Cosmedica" – Baia Mare, Societatea Comercială "Spitalul Rocomedicor" – Constanţa, Societatea Comercială "Art Estet" – Centrul Chirurgical "Artis 3", Cluj-Napoca, Spitalul Societatea Comercială "Asclepios" – , Constanţa.
Ce spitale publice au fost acreditate
Primele patru spitale publice din România acreditate de CoNAS au fost, în 2011, Institutul "Matei Balş" (primul din București), Spitalul "Grigore Alexandrescu", Spitalul Carol Davila, Spitalul Militar de Urgenţă"Constantin Papilian" din Cluj Napoca şi Spitalul Municipal de Urgenţă Moineşti.
Primul spital judeţean acreditat din România este cel de urgenţă, din Slobozia. Unitatea a primit certificatul de acreditare CoNAS, după ce a îndeplinit, în urma evaluării, peste 85% din cei 1.848 de indicatori necesari privind calitatea serviciilor oferite şi siguranţa pacienţilor. Spitalul Judeţean de Urgenţă din Slobozia este primul spital judeţean acreditat din România, dar al nouălea spital acreditat din ţară.