RCS & RDS, compania lider pe piata serviciilor de televiziune şi de internet din România, se află în centrul atenţiei de câteva zile după ce a scos de pe platforma de televiziune Digi canalul Discovery şi se zvoneşte că va renunţa şi la Eurosport.
Surse din piaţă afirmă că înţelegerea de retransmisie cu Eurosport expiră la finalul acestui an, iar prelungirea contractului s-ar fi blocat în acest moment în detaliile financiare.
Concret, pentru a prelua conţinutul Eurosport 1 şi 2, RCS & RDS n-ar mai fi de acord să achite circa 0,4 euro/lună/abonat, ceea ce, în condiţiile actuale, ar însemna costuri de peste 7 milioane de euro pe an. Asta în condiţiile în care în Ungaria, spre exemplu, preţurile pentru Eurosport 1/2 ar fi mai mici cu peste 50% faţă de România: 0,09 euro/lună/abonat. Unii abonaţi au anunţat Capital că postul de sport care transmite primele două ligi germane şi Tour de France a fost scos deja din grilă.
Zvonuri de scoatere a Eurosport din pachetele TV. Dolce: NU. Digi: nu comentează
"Nu am operat nicio modificare în grila de programe Digi TV referitor la canalul Eurosport. Cei care nu mai pot recepţiona un anumit canal din grila Digi TV, trebuie să se adreseze Serviciului Relaţii cu Clienţii, pentru identificarea cauzelor exacte. Recomandăm abonatului Digi TV ca, înainte de a apela la acest serviciu, să efectueze o scanare automată din meniul televizorului şi din meniul decodorului – dupa caz."
Eurosport este cel unul dintre cele mai scumpe canale TV din grila cabliştilor.
Discovery Channel, scos din grila RCS&RDS