Kremlinul a transmis miercuri, pe 27 decembrie, că niciun nou ajutor al Uniunii Europene pentru Ucraina nu va putea schimba soarta conflictului din această țară.
Din contră, nu va face decât să afecteze economia europeană, a adăugat Moscova, notează TASS și Reuters.
Marți, Financial Times a relatat că Uniunea Europeană lucrează la un plan de rezervă pentru finanțarea Kievului în sumă de până la 20 de miliarde de euro. Potrivit articolului, Bruxelles-ul intenționează să utilizeze o schemă de finanțare bazată pe datorie pentru a trece de opoziția Ungariei. Astfel, ar facilita eliberarea rapidă a fondurilor către Kiev.
Ajutorul UE pentru Ucraina nu va schimba soarta războiului
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a fost rugat să ofere comentarii cu privire la aceste informații, în cadrul conferinței de presă zilnice. Dmitri Peskov a afirmat că o alocare suplimentară de fonduri din partea Occidentului către Ucraina nu va influența direcția evenimentelor. El a subliniat că „operațiunea militară specială” va continua „până la atingerea obiectivelor care se află în fața noastră”.
Anterior, Moscova a afirmat că intervenția militară în Ucraina are drept scop demilitarizarea și „denazificarea” țării. Pe de altă parte, Kievul și aliații săi occidentali susțin că Rusia vrea să anexeze teritorii în Ucraina într-un mod imperialist.
„Aceşti bani sunt alocaţi în detrimentul economiilor UE, care trec deja prin vremuri grele. Aceşti bani sunt alocaţi în detrimentul industriei din ţările UE şi în detrimentul viitorului ţărilor UE”, a mai spus Peskov.
Mare parte din aceste fonduri este sustrasă
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului crede că Statele Unite și Europa au înțeles deja că o proporție semnificativă din aceste fonduri este sustrasă.
„Atât europenii, cât şi americanii înţeleg perfect nivelul de corupţie (din Ucraina). Ei îşi dau seama că o parte considerabilă din aceşti bani este furată”, a spus el.
Dmitri Peskov a spus că „liderii ţărilor care alocă banii ştiu şi ei acest lucru”. Mai important, a adăugat el, „acest lucru devine treptat mai clar şi va deveni şi mai clar pentru contribuabilii din aceste ţări”.
„Desigur, înţelegem că Uniunea Europeană se confruntă cu contradicţii destul de serioase în interiorul său în ceea ce priveşte problema continuării alocării banilor. Cu atât mai mult cu cât aceşti bani nu sunt destinaţi creaţiei. Aceşti bani sunt alocaţi pentru a menţine războiul şi pentru a susţine un regim care îi cheltuieşte în scopuri necunoscute şi cu o eficienţă necunoscută”, a declarat acesta.â
Ajutorul militar pentru Ucraina, blocat
Diferențele politice dintre Uniunea Europeană și SUA au generat obstacole în furnizarea ajutorului financiar și militar necesar Ucrainei. Însă mii de cetățeni străini continuă să își canalizeze resursele, timpul și energia pentru a susține eforturile de apărare ale Ucrainei împotriva Rusiei și pentru a ameliora suferința poporului ucrainean, conform informațiilor oferite de EFE.
Până acum, Congresul SUA nu a avizat pachetul de asistență militară în valoare de 61,4 miliarde de dolari solicitat de Casa Albă pentru Ucraina, din cauza opoziției unor membri republicani ai parlamentului.
Snyder a mobilizat aproximativ 860.000 de euro într-un interval de șase săptămâni. Acești bani au fost meniți pentru implementarea unui sistem de detectare a dronelor în patru regiuni ucrainene. Inițiativa are scopul de a permite autorităților de la Kiev să protejeze infrastructura energetică și cea destinată cerealelor împotriva posibilelor atacuri rusești.
În prezent, Snyder intenționează să obțină sprijin similar în alte patru regiuni prin intermediul proiectului „Cer Sigur”. Mai multe puteți citi aici.