Scepticii vaccinării anti-Covid aduc ca argument faptul că unii oameni de știință consideră că vaccinul nu e necesar.
Robert Malone, inventator al tehnologiei ARNm în anii 1980, a fost printre cei aplaudați de consevatori pentru că s-a arătat îngrijorat față de vaccinurile anti COVID-19.
BuzzFeed a consultat mai mulți virologi, directori ai departamentelor de sănătate, pediatri, experți în boli infecțioase și oficiali din domeniul sănătății publice pentru a le afla opinia. Dintre cei 203 de experți consultați, niciunul nu s-a pronunțat împotriva vaccinurilor.
Niciunul dintre cei 203 de respondenți nu și-a exprimat nici măcar o singură îngrijorare cu privire la vaccinurile pentru adulți sau copii. „Beneficiile depășesc cu mult daunele”, a spus un cercetător în biostatistică.
Mai mult, mulți dintre cei chestionați au criticat experții care și-au folosit credibilitatea academică pentru a îndepărta oamenii de vaccinuri.
Dacă unii spun că nu știu ca vreun oficial de sănătate publică să fi pledat împotriva vaccinurilor, alții consideră că este vorba, de fapt, de câteva de persoane care și-au câștigat notorietate făcând acest lucru. Aceștia sunt, de fapt, „oameni de știință de laborator, fără nici o expertiză în domeniul sănătății publice sau epidemiologice”.
Un șef al departamentului de sănătate din Idaho a declarat și mai tranșant: „Orice funcționar de sănătate publică care descurajează vaccinarea nu e deloc preocupat de sănătatea publică”.