Ce spune Agenția de Mediu despre stația GPL de la Crevedia. Noi detalii ies la iveală

explozie Crevedia

SURSA FOTO: Inquam Photos, George Călin

Stația GPL de la Crevedia nu mai avea autorizaţie de mediu de aproape 3 ani, conform informațiilor publicate de Agenția de Mediu.

Ce spune Agenția de Mediu despre stația GPL de la Crevedia

Potrivit instituţiei, fosta staţie GPL, care a provocat dezastrul de sâmbătă seara, din judeţul Dâmboviţa, nu ar mai fi trebuit să funcţioneze din data de 14 octombrie 2020, după ce titularul a notificat APM Dâmboviţa, prin adresa nr. 13425/14 octombrie 2020, cu privire la încetarea activităţii în punctul de lucru din comuna Crevedia, sat Crevedia, judeţul Dâmboviţa.

„Potrivit datelor transmise Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului (ANPM), de către reprezentanţii Agenţiei pentru protecţia Mediului Dâmboviţa, Autorizaţia de mediu pe care a deţinut-o S.C. Flagas S.R.L. a fost emisă în vederea desfăşurării activităţii „Comerţ cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule (Staţie SKID GPL)” şi avea valabilitate în perioada 03.05.2016 – 03.05.2021. Mai mult decât atât, pe amplasament putea exista, conform autorizaţiei, doar un rezervor de depozitare GPL de 5.000 de litri şi o pompă de distribuţie GPL, neexistând vreo prevedere privind stocarea de autocisterne pe amplasament”, a declarat preşedintele ANPM, Laurenţiu Alexandru Păştinaru.

ANPM precizează că notificarea pentru încetarea activităţii a fost înregistrată cu şapte luni înaintea expirării documentului, dată de la care nu a mai fost solicitată nicio viză anuală şi astfel autorizaţia de mediu pentru acel punct de lucru şi-a încetat valabilitatea încă de atunci.

IGSU, detalii despre controalele efectuate

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) a făcut, duminică, o serie de precizări referitoare la staţia GPL din Crevedia unde au avut loc explozii violente soldate cu zeci de victime, menţionând neregulile care au fost depistate în urma controalelor efectuate pe acel amplasament.

Astfel, IGSU precizează că obiectivul a fost autorizat privind securitatea la incendiu în data de 13 octombrie 2011, de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” al judeţului Dâmboviţa, ca sistem de alimentare cu GPL la autovehicule cu instalaţie monobloc tip SKID cu capacitate de depozitare GPL de 4.000 de litri.

„În data de 30.07.2020, în urma primirii unei sesizări, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ‘Basarab I’ al Judeţului Dâmboviţa a executat un control inopinat la acest obiectiv, fiind constatată reamplasarea SKID-ului în cadrul amplasamentului. Prin noua poziţie a instalaţiei nu se mai respectau distanţele de siguranţă care au stat la baza emiterii autorizaţiei faţă de vecinătăţi şi instalaţiile electrice. În consecinţă, prin documentul de control, personalul ISU Dâmboviţa a constatat pierderea valabilităţii autorizaţiei de securitate la incendiu. Totodată, cu acelaşi prilej, se constată ca neregulă utilizarea unei pompe neomologate de transvazare GPL dintr-o cisternă în alta şi existenţa pe amplasament a unei staţii de incintă pentru alimentarea cu motorină a autovehiculelor proprii care prezenta scurgeri de carburant, deficienţă care a fost sancţionată cu amendă în cuantum de 10.000 lei”, arată IGSU într-o informare.

Ca urmare a pierderii valabilităţii autorizaţiei de securitate la incendiu, în data de 31 iulie 2020 au fost notificate Oficiul Registrul Comerţului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa şi Instituţia Prefectului Dâmboviţa, IGSU punctând că legea prevede informarea şi a altor instituţii publice interesate, sens în care ISU Dâmboviţa a înştiinţat şi Inspectoratul Judeţean în Construcţii, Consiliul Judeţean, Agenţia pentru Protecţia Mediului, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi Primăria Crevedia.

În 2020 a fost realizat un nou control

„În data de 28.09.2020 a fost executat un nou control inopinat la obiectivul respectiv, fiind constatat faptul că obiectivul continuă să funcţioneze. Prin urmare, prin documentul de control se constată ca faptă contravenţională funcţionarea fără autorizaţie de securitate la incendiu, care a fost sancţionată cu amendă în cuantum de 30.000 lei. De asemenea, se constată pe amplasament un rezervor tip cisternă neomologat în care se transvaza GPL, fiind aplicată o altă amendă în cuantum de 10.000 lei. În data de 30.09.2020, prin Hotărârea Adunării Generale a Asociaţilor, s-a decis închiderea punctului de lucru din localitatea Crevedia. În data de 12.10.2020 Oficiul Registrul Comerţului de pe lângă Tribunalul Olt emite Rezoluţia nr. 6087 prin care dispune înregistrarea în registrul comerţului a menţiunilor cu privire la sediile secundare ale obiectivului, potrivit datelor din Hotărârea AGA din 30.09.2020”, informează sursa citată.

Ulterior, în data de 13 octombrie 2020, operatorul economic a notificat ISU Dâmboviţa cu privire la faptul că punctul de lucru din localitatea Crevedia a fost închis şi a anexat în acest sens Hotărârea AGA din 30 septembrie 2020 şi Rezoluţia ORC.

„Sub aspectul opririi funcţionării punctului de lucru în speţă, facem precizarea că instituţia noastră nu are competenţe legale în acest sens”, subliniază IGSU.

De asemenea, în informare se fac precizări referitoare la autorizaţiile privind securitatea la incendiu în domeniul GPL.

Astfel, conform IGSU, în domeniul GPL, potrivit prevederilor pct. I, lit. a), b), c) şi d) din Anexa nr. 2 a H.G.R. 571/2016, cu modificările şi completările ulterioare, se supun autorizării privind securitatea la incendiu următoarele construcţii ori sisteme sau instalaţii:

* sisteme publice pentru distribuţia gazelor petroliere lichefiate la autovehicule, cu capacitate de stocare de maximum 30 mc echivalent apă, cu excepţia celor aferente staţiilor mixte de distribuţie a carburanţilor la autovehicule;

* staţii transportabile de distribuţie a carburanţilor la autovehicule, cu capacitatea de stocare/depozitare de maximum 30 mc, amplasate în spatii publice;

* alimentarea consumatorilor cu gaze petroliere lichefiate stocate în rezervoare/recipiente fixe cu capacitatea individuală de maximum 5.000 l sau grupuri de rezervoare/recipiente fixe cu capacitatea totală de maximum 30.000 l volum de apă aferente laboratoarelor-sanitare, şcolare şi alte asemenea, clădirilor cu activităţi de producţie şi fluxuri tehnologice, instalaţiilor de încălzire centrală şi locală, pentru prepararea apei calde de consum şi a hranei;

* puncte de desfacere a buteliilor cu gaze petroliere lichefiate la consumatori cu capacitatea de stocare/depozitare de minimum 250 kg GPL şi maximum 1.250 kg GPL.

„Desfăşurarea de activităţi în domeniul GPL, altele decât cele menţionate anterior, nu se supun regimului de autorizare privind securitatea la incendiu exercitat de instituţia noastră”, menţionează sursa indicată.