Medicii de la „Marius Nasta”, acuzați de mită după două sesizări
Anchetele care vizează medici de la Institutului ”Marius Nasta”, acuzați de luare de mită, au pornit de la niște sesizări. Potrivit lui Beatrice Mahler, managerul spitalului, primul dosar a plecat de la o sesizare făcută de Institut în decembrie 2021. Apoi, cel de-al doilea, a fost întocmit după reclamația unui pacient.
Beatrice Mahler a detaliat, într-o conferinţă de presă ținută joi, despre cele două dosare penale care vizează medici de la Institutul ”Marius Nasta”. Ea a spus că ancjeta începută ca urmare a sesizării din 2021 a dus la inculparea mai multor angajați ai institutului.
“În acest moment, din informaţiile pe care le am, sunt în cercetare două dosare penale. Unul din dosare pleacă de la o sesizare care a fost făcută de Institutul «Marius Nasta» în decembrie 2021. După care s-au desfăşurat cercetările astfel încât a rezultat inculparea anumitor persoane. Dar date despre această modalitate aş prefera să vă dea organele abilitate. Şi al doilea dosar pleacă de la o sesizare făcută la începutul acestui an. Moment în care unul dintre medicii Institutului «Marius Nasta» mi-a adus în atenţie sesizarea pe care unul dintre pacienţi a făcut-o. Și după discuţia cu pacientul am trimis către secţia de poliţie sesizarea pacientului. Faptul că i se solicitaseră bani şi schimbase medicul. A fost operat de un alt medic. Care şi-a desfăşurat actul medical legal, corect şi cinstit”, a declarat Beatrice Mahler.
Nu vor fi probleme cu gărzile
Întrebată ce informaţii a primit în 2021, Beatrice Mahler a spus că a fost un articol de presă care aducea acuze unor medici din Institutul «Marius Nasta». Aceștia ar fi avut un comportament ilegal în cadrul activității lor de la spital. Ea a spus că acel articol de presă a fost trimis organelor abilitate ca să cerceteze ilegalitățile. Managerul Institutului Marius Nasta a mai fost întrebat dacă în această situaţie mai pot fi acoperite gărzile.
“Activitatea în secţia de Chirurgie toracică va continua fără probleme. Pentru că «Marius Nasta» are 11 medici angajaţi. Aşa că îşi pot continua activitatea cei opt medici care sunt în secţie. Pacienţii celor doi medici vor fi reprogramaţi către alţi specialişti. Iar Secţia de Terapie Intensivă are patru medici care pot să continue activitatea. Avem o problemă legată de acoperirea gărzilor poate pentru lunile următoare. Dar vom vedea şi care va fi hotărârea Parchetului vizavi de ce se va întâmpla cu colegii din Terapie Intensivă”, a mai transmis Mahler.
Managerul institutului a adăugat că medicina nu este compatibilă cu astfel de comportamente. Ea a spus că au fost ședințe repetate cu întreg personalul.
“Medicina este o profesie nobilă şi nu este compatibilă cu astfel de comportamente. (…) Toţi medicii din «Marius Nasta» au avut discuţii cu mine şi cu Comitetul Director, pentru că şedinţele nu au fost doar ale managerului Institutului, cu privire la astfel de comportamente”, a explicat Mahler.
Mahler a precizat că au fost trei plângeri înregistrate la Registratura unităţii medicale. Iar acestea au fost transmite organelor de cercetare. Ea a menţionat că salariul unui medic în Institutul ”Marius Nasta” este de 15.000 de lei.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, împreună cu ofiţeri de poliţie din cadrul Direcţiei Generale Anticoruptie, au făcut, miercuri, 4 percheziţii. Două dintre acestea au fost în cadrul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”. Este vorba despre două dosare penale în care se fac cercetări pentru luare de mită şi dare de mită, mai mulţi medici fiind suspectaţi că au primit de la mai mulţi pacienţi pentrru efectuarea controalelor pre şi postoperatorii şi realizarea intervenţiilor chirurgicale.