Ialomiţianu a făcut această aprecieri după discuţiile avute astăzi cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional (FMI). “Este un lucru foarte bun că Florin Georgescu a fost desemnat ministru de Finanţe şi dânsul şi-a arătat disponibilitatea, credibilitatea şi responsabilitatea, iar lucrurile s-au desfăşurat la BNR, unde avem o instituţie credibilă şi în faţa organismelor internaţionale”, a spus fostul ministru de Finanţe.
Potrivit lui, ar fi fost un lucru rău pentru România ca delegaţia FMI să-şi întrerupa negocierile având în vedere ultimele evenimente de pe scena politică a ţării. “Era un Guvern demis, un Guvern în formare şi, dacă ar fi plecat (reprezentanţii organismelor financiare internaţionale – n.r.), ar fi fost un lucru rău pentru România, pentru că s-ar fi întrerupt negocierile şi ar fi continuat peste 2-3 săptămâni şi cred că s-ar fi dat un semnal negativ pe pieţele financiare. Dar s-a dovedit că în România avem oameni responsabili şi acest acord va continua. S-a depăşit acest moment şi este foarte bine pentru România”, a explicat Ialomiţianu.
În ceea ce priveşte discuţiile cu FMI, Ialomiţianu a precizat că prognoza pentru creştere economică se va menţine la nivelul celei din ianuarie deşi pe primul trimestru lucrurile nu stau atât de bine, din cauza lunii februarie.Conform Programului de Convergenţă pentru perioada 2012-2015, România va înregistra în acest an o creştere economică de 1,7%.
Fost ministru de Finanţe în Cabinetul Boc, Ialomiţianu a precizat că la întâlnire au fost discutate probleme legate de restructurarea companiilor de stat şi de sistemul de sănătate pe care viitorul Guvern trebuie să le rezolve. “Au fost apreciate rezultatele pe linie fiscală, toate ţintele au fost îndeplinite, respectiv reducerea arieratelor, un grad bun de colectare, deşi luna februarie nu a fost una bună”, a spus Ialomiţianu, citat de Agerpres.
Există girul FMI pentru creşterea salariilor
În ceea ce priveşte reîntregirea salariilor bugetarilor, Ialomiţianu a arătat că reprezentanţii Fondului Monetar şi ai Comisiei Europene au precizat că există un spaţiu fiscal mic pentru creşterile salariale. Subiectul celei de-a doua etape majorare salarială se va discuta la următoarea misiune a FMI, în iulie, iar dacă rezultatele vor fi bune, această a doua etapă va avea loc în noiembrie sau, în caz contrar, în 2013.
“Trebuie să ne încadrăm în deficitul de 3% la finele anului, pentru a ieşi din procedura de deficit excesiv. Problema este pentru 2013, pentru că se pune problema cât va afecta deficitul bugetar această majorare de salarii. Este foarte important cum se va construi bugetul pe 2013”, a menţionat Ialomiţianu. Referitor la pensii, acesta a precizat că restituirea CAS trebuie să se realizeze în tranşe.