ACTA nu vine cu nimic nou din punctul de vedere a ce se poate face împotriva pirateriei online, scrie Sergiu Biriş, director general al Trilulilu, cel mai accesat site din România, pe blogul personal.
"Toata lumea strigă “Nu ACTA!”, însă puţini s-au informat cu adevărat ce presupune. Sa nu-mi ziceţi ca aţi citit toţi toate paginile din ACTA …", scrie Biriş într-un post despre Zonga, aplicaţia pentru muzică lansată de Trilulilu săptămâna trecută în ţara noastră.
"Ideea e că prevederile ACTA sunt deja implementate în România. ACTA nu vine cu nimic nou din punctul de vedere a ce se poate face împotriva pirateriei online. Prevederile respective vor fi aplicate într-un fel sau altul, DAR nu cred că vor fi vreodată aplicate într-un mod în care drepturile fundamentale ale oamenilor să fie încălcate. Partea în care se spune că tot ce faci va fi monitorizat nu cred că va trece. Multe lucruri nu vor trece pentru că n-au cum", este convins Biriş.
Biriş mai scrie că "drepturile de autor trebuie respectate şi că e nevoie de câteva reguli, însă aplicate într-un mod corect pentru toata lumea şi fără a încălca drepturi fundamentale sau intimitate. Ce vreau să spun e că de exemplu site-uri pirat care care fac streaming ilegal la seriale, cerând bani de la utilizatori, sunt anomalii care în pieţe mai bine dezvoltate nu există".
"România e însă o ţară care are nevoie şi de educare în domeniul drepturilor de autor. Cei mai mulţi oameni cred că dacă au un fişier pe computer asta înseamnă ca e “al lor”. Ei bine, drumul până lumea să conştientizeze că nu e aşa va fi unul lung şi care are nevoie nu doar de legi impuse cu forţa ci şi de o educare a pieţei", încheie Biriş.