Ce spune Dumitru Dragomir despre prețul noii arene din Giuleşti: Şi interiorul e o nebunie

Dumitru Dragomir, fostul şef de la LPF şi unul dintre dezvoltatorii imobiliari puternici din Bucureşti, a vorbit despre prețul noii arene din Giulești, dar și despre modul în care noul stadion arată și ce dotări are.

Într-un interviu acordat pentru Pro Sport, Dumitru Dragomir a vorbit despre prețul pentru construcția noii arene din Giulești. Amintim faptul că noua arenă a costat 145 de milioane de lei, adică aproximativ 35 de milioane de euro şi are o capacitate de 14.050 de locuri.

În același timp, noul staudion pe terenul căruia se vor juca în curând meciuri mai are de 570 de încăperi, opt săli de antrenament, un minihotel, cu 14 camere duble, plus o pistă scurtă de atletism.

Pe de altă parte, fostul şef de la LPF menționează că în opinia sa, ar fi putut să ridice două stadione cu suma care s-a cheltuit pentru noul stadion al rapidiştilor. El s-a arătat însă mulțumit de construcția finală.

Aât interiorul, cât și exteriorul noii arene din Giulești sunt pe placul său, iar singurul lucru care mai rămâne de făcut este să existe suficiente echipe care să joace acolo. Totodată, el a vorbit și despre câștigurile din această investiție.

Dumitru Dragomir, despre noua arenă din Giulești

”Îmi place cum arată, l-am văzut, am fost acolo. Şi interiorul e o nebunie. Nu e mic deloc, e tocmai bun pentru Rapid, iar când vor mai mulţi spectatori, atunci se duc pe Arena Naţională. Toate stadionele noastre arată bine, dar nu au echipe, pe timpul meu nu erau stadioane, dar aveam echipe.

La Rapid, faptul că au făcut parcarea sub stadion, de peste 180 de locuri… E bine gândit stadionul. Dacă am puterea să fac şi eu un asemenea stadion? Pe banii mei? Pot să-l fac şi pe banii mei, nu e o problemă, dar pentru mine asta nu e o construcţie… Pe ăsta (n.red. – stadionul din Giuleşti) îl fac în doi ani şi nu aşa… cu banii care s-au băgat aici, mai fac unul!

Cât se câştigă? Erbaşu e una dintre cele mai bune firme din această ţară. Cred că nu a câştigat mult aici. A fost puţin, dar reclama a contat. A durat un pic, dar nu oricine putea face stadionul ăsta. Aici nu e spaţiu, nu e ca la Steaua, să ai câmp, să poţi lucra. Aici trebuia să nu încurci circulaţia, în partea cealaltă e calea ferată, e foarte greu.

De asta spun că nu a câştigat bani, ci notorietate. E greu de construit aici”, a declarat Dumitru Dragomir pentru ProSport.