„Este regretabil că domnul Ivan, probabil presat de apropierea alegerilor europarlamentare, încearcă să câştige capital electoral urmând bine-cunoscuta reţetă a Monicăi Macovei de a-i intoxica pe colegii de la Bruxelles cu minciuni despre România. Probabil că dânsul şi-a făcut un calcul meschin şi a ajuns la concluzia că demagogia este mai eficientă decât munca efectivă în Parlamentul European. Încă nu e prea târziu ca domnul Ivan să realizeze ridicolul în care se plasează de unul singur, pentru că în mod cert Grupul S&D nu va apleca urechea la minciunile proferate de acesta”, spune Dan Nica, potrivit unui comunicat transmis miercuri de PSD.
Liderul europarlamentarilor social-democraţi mai arată că „minciunile” lui Cătălin Ivan nu pot deteriora realitatea că, sub guvernarea PSD-ALDE, România a avut cea mai mare creştere economică din Europa în trimestrul al doilea al acestui an, faţă de perioada anterioară.
„Creşterea economică în trimestrul 2, faţă de primul trimestru, plasează România pe primul loc în Europa, cu +1,4 % avans. De altfel, la nivelul întreg primului semestru al anului 2018, Guvernul PSD-ALDE a realizat o creştere economică de 4,2%, comparativ cu perioada similară a anului trecut. Sunt date obiective şi verificabile, date pe care nicio minciună de-a domnului Ivan nu le va putea schimba”, afirmă Nica, în comunicatul citat.
Europarlamentarul Cătălin Ivan a anunţat marţi, pe pagina sa de Facebook, că va depune la începutul sesiunii de toamnă o solicitare de excludere a PSD din Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European. El a precizat că va înainta conducerii grupului un dosar complet „cu acţiunile acestui grup infracţional pus în apărarea corupţilor” şi va obţine sprijinul colegilor de bună credinţă din celelalte delegaţii naţionale. „Dacă socialiştii europeni nu se dezic de Dragnea şi de partidul lui, atunci alegerile de anul viitor nu sună bine deloc”, a adăugat Ivan. AGERPRES