Social democrații continuă de luni bune să înlăture Guvernul condus de Ludovic Orban de la putere, însă presa străină vedete lucrurile într-o cu totul altă manieră. Mai multe publicații au reacționat după ce moțiuea de cenzură a fost amânată.
Reuters este de părere că Guvernul minoritar centrist al premierului Ludovic Orban a supraviețuit unei moțiuni de cenzură în Parlament, luni, asigurând astfel stabilitatea politică într-un moment în care România se luptă să curbeze epidemia de coronavirus care i-a schilodit economia.
Aceași sursă a mai relatat că, atât dezbaterea, cât și votul au fost anulate din cauza lipsei de cvorum în Parlament, ajutându-l pe Orban să respingă tentativa opoziției social-democrate de a-l îndepărta din funcție – o mișcare prin care opoziția spera să își dea un nou imbold înaintea alegerilor locale din 27 septembrie.
În același timp, Reuters mai subliniează faptul că social-democrații, care au pierdut guvernarea în finalul anului trecut, dar care chiar și așa au rămas cel mai mare partid al Parlamentului, și-au văzut sprijinul popular înjumătățit comparativ cu momentul alegerilor parlamentare din 2016, ca urmare a încercărilor repetate de a slăbi statul de drept.
În tot acest timp, întreg partidul condus de Ludovic Orban păstrează șanse mari să formeze un guvern de coaliție după alegerile parlamentare din 2020, care vor avea loc cel mai probabil în luna decembrie. Un astfel de scenariu ar putea restaura încrederea investitorilor, în condițiile în care aceasta a fost erodată de ani de instabilitate politică și larghețe fiscală.
Au venit cu o platformă împotriva corupției
Euronews a comentat și ea pe scurt evenimentele care au avut loc, luni, la București. Publicația scria că moțiunea, prin care se dorea cenzurarea liderului Ludovic Orban pentru felul în care guvernul său a gestionat pandemia de COVID-19, a fost amânată.
Totodată, sursa citată a reaminitit faptul că PSD a reușit să mai demită guvernul Orban prin moțiune de cenzură în luna februarie, iar acum îi acuză pe liberali de maniera în care au răspuns la criza COVID-19. Jurnaliștii amintesc că partidul lui Orban a venit la putere în noiembrie, cu o platformă de luptă împotriva corupției, în locul fostului premier Viorica Dăncilă, care fusese îndepărtată de Parlament.
Legat de amânarea votului, analistul politic Radu Magdin a declarat, pentru Euronews, că acest lucru ar putea fi de bun augur pentru PNL cu următoarele exerciții electorale la orizont.
Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea