Un documentar în acest sens a fost realizat de news.ro. Potrivit sursei citate, pe lângă premierul Nicolae Ciucă, alți șapte miniștri au diplome de doctori. Este vorba despre Bogdan Aurescu, Cătălin Predoiu, Alexandru Rafila, Virgil Popescu, Lucian Bode, Vasile Dîncu şi Sorin Cîmpeanu.

Pe de altă parte, sursa citată subliniază faptul că, dintre cei șapte, doar doi, adică Bogdan Aurescu și Alexandru Rafila oferă informaţii în CV despre subiectul lucrării de doctorat.

Astfel, conform documentelor analizate de sursa citată, ministrul de Interne, Lucian Bode, arată în CV-ul său că a absolvit Facultatea de Electrotehnică şi Informatică a Universităţii din Oradea. În perioada 2009 şi 2011 a urmat un master în ”Managementul Securităţii în Societatea Contemporană”, la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, iar după finalizarea acestuia a început un doctorat în ”Relaţii internaţionale şi studii europene” la aceeaşi universitate, pe care îl finalizează în 2018.

Titlul lucrării de doctorat, care nu este menţionat în CV-ul postat pe site-ul Guvernului: ”Securitatea energetică şi managementul resurselor la începutul secolului XXI. România în context european actual”.

Singurul ministru cu date complete despre doctorat

Cel de-al doilea ministru cu doctorat este Bogdan Aurescu. Acesta a absolvit Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti în 1996, iar doi ani mai târziu, a absolvit şi facultatea de Istorie, aşadar timp de doi ani (1994-1996). A început studiile doctorale în 1999, iar în 2003 devine doctor în drept la Universitatea din Bucureşti, sub coordonarea premierului de la acea vreme Adrian Năstase.

Sursa citată menționează faptul că Bogdan Aurescu este singurul ministru din Guvernul Ciucă care oferă detalii despre lucrarea sa de doctorat. Mai exact, titlul tezei acestuia este  „Conceptul de suveranitate şi supremaţia dreptului internaţional”, iar calificativul: foarte bine.

Totodată, trebuie menționat faptul că din anul 2018, Bogdan Aurescu conduce lucrări de doctorat în cadrul Universități din Bucureşti. În iulie 2006 a fost ”visiting professor” la Facultatea de Drept a Universității din Hamburg, în cadrul mobilității ERASMUS Teaching Staff.

Un al treilea ministru cu doctorat este Cătălin Predoiu, care, potrivit CV-ului său, a urmat cursurile Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti între 1987 şi 1991, iar în 2003 a devenit Doctor în drept Summa cum Laudae la aceeaşi universitate.

Pe de altă parte, spre deosebire de Bogdan Aurescu, ministrul Justiţiei nu a menţionat în CV-ul de pe site-ul Guvernului titlul sau tema lucrării de doctorat. Între 1994 şi 2007, Cătălin Predoiu a fost cadru didactic al Facultăţii de Drept, Universitatea din Bucureşti.

Și ministrul Apărării, Vasile Dîncu are doctorat. Acesta este licenţiat în filosofie la Universitatea Babeş Bolyai din Cluj, iar în 1998, obţine diploma de doctor în sociologie la aceeaşi universitate, însă nu menţionează în CV titlul lucrării de doctorat.

Ce studii are Alexandru Rafila

Virgil Popescu în schimb, a absolvit Institutul Politehnic din București, Facultatea de Automatică, în 1991, iar după patru ani s-a înscris la doctorat în cadrul Facultăţii de Ştiinţe Economice a Universităţii din Craiova.

În anul 2000 obţine o diplomă de doctor în management. Totodată, între 2007 şi 2009, Virgil Popescu face şi un master la Universitatea din Craiova în ”Analiza diagnostic și evaluarea afacerilor”.

Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, a urmat cursurile Universităţii de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” București, Facultatea de Medicina Generală, la începutul anilor 80. În anul 2004, acesta a obținut titlul de Doctor în Medicină la UMF „Carol Davila”, pe specializarea: microbiologie. Alexandru Rafila şi-a trecut în CV şi numărul diplomei de doctor: 0003020 – 2004.

Un alt ministru cu doctorat este Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, care de profesie este inginer. El a absolvit Facultatea de Îmbunătățiri Funciare și Ingineria Mediului, Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, iar diploma de doctor a obţinut-o la aceeaşi universitate.

Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, are și el doctorat. Potrivit CV-ului publicat de acesta, ministrul a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Academiei de Poliţie, urmând şi două mastere la aceeaşi instituţie de învăţământ. Adrian Chesnoiu a început în 2019, un doctorat la ASE, în cadrul Facultăţii de economie agroalimentară şi a mediului.

Ce scrie în CV-ul lui Dan Vîlceanu

Și ministrul Fondurilor Europene, Dan Vîlceanu, are de asemenea doctorat. Acesta  a urmat cursurile Universităţii de Vest din Timişoara, Facultatea de Ştiinţe Economice, specializarea – Relaţii economice internaţionale. Ulterior acesta a finalizat și masterul de management şi integrare europeană, iar în 2011 s-a înscris la doctorat, tot la Universitatea de Vest, program pe care nu l-a finalizat încă.

Ministrul Muncii, Marius Budăi, în schimb nu are doctorat. Acesta a obţinut diploma de bacalaureat în 1990, iar ulterior, în perioada 2002 – 2004, a urmat cursuri de Contabilitate publică; Management; Marketing; Matematică aplicată în economie la Colegiul Economic şi de Administraţie Octav Onicescu – Botoşani, devenind Tehnician specialist – asistent de gestiune financiar contabilă.

Facultatea a făcut-o de abia după 14 ani de la finalizarea studiilor liceale. Budăi a absolvit Facultatea de Finanţe şi Bănci din cadrul Universităţii Spiru Haret, în 2008, iar doi ani mai târziu a obţinut şi diploma de master: Managementul financiar-contabil al administrației publice.

Ministrul Economiei, Florin Spătaru a finalizat cursurile Facultăţii de Nave din cadrul Universităţii Dunărea de Jos din Galaţi. Totodată, el a absolvit un master pe aceeaşi specializare tot la Universitatea Dunărea de Jos.

După doi ani de pauză, s-a înscris din nou la facultate: Contabilitate şi managementul stocurilor, tot la Universitatea Dunărea de Jos, pe care a absolvit-o după cinci ani de studii.

Miniștrii din Guvernul Ciucă care nu au doctorat

Fără doctorat mai este și ministrul pentru IMM-uri, Daniel Cadariu, care a absolvit în 1992 Facultatea de Mecanică, Secția Mașini Termice, din cadrul Institutului Politehnic Iași, La rândul său, ministrul Tineretul şi Sportului, Eduard Novak, a absolvit în 2001 Facultatea de Drept a Universităţii Româno-Americane.

Ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, a absolvit Facultatea de Comerţ din cadrul ASE, iar în 2002 a urmat un ”Executive MBA” în SUA.

Pe de altă parte, ministrul Familiei, Gabriela Firea, este licenţiată în filologie, specializarea ”Bibliologie şi ştiinţa informării”, Facultatea de Litere, Universitatea din Bucureşti.

Ministrul Mediului  în schimb, Tanczos Barna este absolvent de ASE. La o distanță de opt ani după finalizarea facultății,a cesta s-a înscris și la master, la Universitatea Naţională de Apărare.

La rândul său, vicepremierul Sorin Grindeanu a absolvit Facultatea de Matematică a Universităţii de Vest din Timişoara în 1997, specializarea Informatică.

După doi ani de studiu, acesta a obţinut o bursă Tempus în Italia, la Universitatea din Bologna, unde s-a perfecţionat în domeniul statisticii sociale.

Ce studii are Adrian Câciu

La rândul său, Adrian Câciu, ministrul de Finanțe nu are nici el doctorat. Acesta a studiat la Universitatea Româno-Americană între 1992 şi 1997. El a absolvit Facultatea de Relaţii Comerciale și Financiar Bancare Interne și Internaţionale, iar în 1998, şi-a susţinut lucrarea de licenţă la ASE.

Totodată, în perioada 2009 şi 2011, ministrul a urmat masterul “Managementul proiectelor de dezvoltare rurală şi regională” la Facultatea de Economie Agroalimentară din cadrul ASE București.

Vicepremierul Hunor Kelemen în schimb are o perioadă de studii mai controversată. Mai exact, în CV-ul publicat pe pagina Guvernului, la rubrica ”studii şi specializări”, acesta a scris două rânduri cu două repere temporale: 1998 – profesor de filosofie, Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Filosofie; 1993 – medic veterinar, Universitatea de Științe Agricole Cluj, Facultatea de Medicină Veterinară.

Pe de altă parte, liderul UDMR nu a menţionat ce liceu a absolvit, în ce an, sau când a început studiile universitare, aşa cum sunt cerinţele unui CV european.