Cea mai importantă subvenţie, şi anume, cea pe suprafaţa cultivată cu cereale, cu soia, cu floarea soarelui etc. va fi de 160 de euro pe hectar, din care 139 de euro de la UE şi 21 de euro din bugetul naţional- a anunţat ministrul agriculturii, Daniel Constantin, după terminarea şedinţei de guvern.
Iată şi cuantumul subvenţiilor care vor fi acordate pentru celelalte culturi: la sfecla de zahăr 113,65 euro/ha, la orez 300 euro/ha, la in şi cânepă pentru fibre 63,67 euro/ha, la hamei 335 de euro/ha, iar la tutun 1279 euro/ha.
În zootehnie, pentru ovine şi caprine se vor acorda subvenţii în valoare de peste 78 de milioane de euro, plus alte 6,7 milioane de euro, alocate fermierilor din zonele defavorizate, care pe lângă subvenţia de 40,0 lei pe cap de animal vor primi o sumă suplimentară de 6,5 euro pe cap de animal. Constantin a precizat că termenul pentru depunerea cererilor în cazul subvenţiilor pentru ovine şi caprine a fost prelungit până la date de 9 noiembrie a.c(termenul initial era 15 octombrie a.c.)
În fine, tot ieri, Guvernul a aprobat şi fondurile necesare pentru acordarea subvenţiei la motorina folosită în agricultură(suportarea accizei de 21 de euro/1000 de litri), în sumă de 125 de milioane de lei pentru anul 2013 şi 430 de milioane de lei, pentru anul 2014.Platile vor incepe in aceasta toamna si vor continua in anul 2014