Omul de afaceri Cătălin Hideg face noi dezvăluiri despre foștii generali SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă. I-ar fi cerut 600.000 de euro pentru „optimizarea problemelor sale din justiție”.
Florian Coldea și Dumitru Dumbravă i-ar fi cerut suma de 600.000 de euro
Omul de afaceri Cătălin Hideg, cunoscut pentru denunțurile sale recente la DNA legate de foștii generali SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, a declarat că aceștia i-ar fi cerut 600.000 de euro pentru a-l ajuta să obțină o pedeapsă cu suspendare.
Acuzațiile vin în contextul unui dosar în care Hideg a fost condamnat în primă instanță la patru ani de închisoare pentru fraude cu fonduri europene.
Cătălin Hideg, patronul companiei Sanimed International, a fost condamnat în februarie de Tribunalul București la patru ani de închisoare pentru folosirea de documente false și spălare de bani, într-un dosar de fraudă cu fonduri europene în valoare de trei milioane de euro. Dosarul se află în prezent în apel la Curtea de Apel București.
Inițial i s-a cerut suma de 700.000 de euro plus TVA
Cătălin Hideg a relatat că întâlnirea cu Dumitru Dumbravă a dus la recomandarea avocatului Doru Trăilă. În cadrul întâlnirilor la cabinetul de avocatură, Hideg a fost informat că suma necesară pentru asistență juridică ar fi de 700.000 de euro plus TVA. După negocieri, suma a fost redusă la 600.000 de euro.
În schimbul acestor bani, i s-ar fi promis „optimizarea problemelor sale din justiție”, adică să primească o pedeapsă cu suspendare.
„Mi-a spus ca așa a primit ordine de la domnii generali, că asta e suma pe care trebuie să o plătesc dacă vor să mă ia ca și client. I-am spus că este foarte mult și ofer suma de 500.000 de euro. Dânsul a zis: ‘Bine, nu pot să decid eu, trebuie să vorbesc cu domnii în generali și peste câteva zile să vă transmit care a fost decizia.
Ulterior, m-am prezentat din nou la cabinetul domnului avocat Trăilă și mi-a spus că singura variantă pe care o acceptă este de 600.000 de euro cu TVA, altfel nu putem încheia acest contract de asistență juridică. Și am semnat contractul”, a afirmat Hideg, la Antena 3.
Nu are însă dovezi concrete că banii au ajuns la foștii generali SRI
Cătălin Hideg a menționat că s-a întâlnit cu Florian Coldea în vara anului 2023, care i-ar fi confirmat că este la curent cu problemele sale. Hideg a recunoscut că a plătit o primă tranșă de 100.000 de euro, însă ulterior nu a mai avut bani pentru a achita restul sumei, moment în care ar fi fost amenințat.
Hideg a decis să depună un denunț la DNA, furnizând peste 20 de înregistrări cu „probe clare” împotriva celor care l-au amenințat. Cu toate acestea, el a recunoscut că nu are dovezi concrete că banii dați avocatului Trăilă ar fi ajuns efectiv la foștii generali SRI.