La începutul lunii trecute cântăreața Andreea Bălan a devenit mamă pentru a doua oară. În urma nașterii prin cezariană, vedeta de la Antena 1 a fost la un pas să își piardă viața, suferind un stop cardio-respirator. În urma acestei complicații, vedeta a trecut prin perioade extrem de complicate, fiind operată de trei ori.
În clipele de coșmar, pe lângă familie, pe Andreea Bălan au mai susținut-o și fanii. De asemenea, au existat persoane care au acuzat-o că și-a vândut imaginea într-un moment nepotrivit. Pe lângă clipurile pe care le posta des pe contul de socializare, artista a făcut reclamă unor produse și inclusiv spitalului, deși a fost cât pe ce să își piardă viața.
Contul de Youtube al vedetei s-a dezvoltat extrem de repede, ajungând la 256.000 de vizualizări și o rată de 874 de abonați lunar în martie 2018, până la 2,79 milioane de vizualizări și 15.000 de abonați în luna precedentă, când vedeta a povestit prin ce a trecut.
În ultima lună, jurata de la Antena 1 a adunat 3,15 milioane de vizualizări și 231 de abonați. De exemplu, primul vlog în care explică prin ce a trecut în urma operației, a strâns 229.492 de vizionări.
Cel mai probabil, suma câștigată pentru aceste vizualizări ajunge la 6.000- 8.000 de dolari.
Pentru a se apăra, Andreea le-a transmis zilele trecute, pe Instagram, un mesaj răutăcioșilor. „Omul nu are nevoie să fie judecat. Are nevoie de mângâiere, de sprijin, de iubire şi de o fărâmă de apreciere sinceră”, a scris solista, conform Fanatik.ro.