Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a anunțat că după cele aproape 2.000 de controale ale Agenției Naționale de Administrare Financiară (ANAF), implicațiile fiscale în cuantum de 2,6 miliarde de lei reprezintă aproape necesarul pentru majorările salariale ale profesorilor.
„Aplicarea legii și accelerarea creșterii nivelului de colectare este un aspect de bun simț față de toți cei care își plătesc corect taxele. Dacă vrem să asigurăm finanțarea măsurilor economice şi sociale pentru protejarea cetățenilor şi economiei este vital să punem accent pe colectarea veniturilor și diminuarea evaziunii fiscale, pentru a scoate la iveală tentativele de fraudă. Lipsa de reacție în fața activităților frauduloase aruncă și o umbră de îndoială asupra integrității și credibilității țării”, a declarat Marcel Boloș joi seară, pe data de 6 iulie.
ANAF a efectuat 1.924 de controale în luna iunie
Ministrul Finanțelor a precizat s-a decis să existe raportări lunare care să reconfirme angajamentul ANAF față de impozitarea echitabilă și transparența fiscală.
„Numai în luna iunie au fost efectuate 1.924 de controale antifraudă cu implicații fiscale cuantificate în valoare de 2,6 miliarde de lei. Cam cât e nevoie pentru majorările salariale ale profesorilor”, a spus el.
Potrivit lui Marcel Boloș, controalele antifraudă efectuate de ANAF în luna iunie au avut implicații de 2,6 miliarde de lei.
Mai exact, este vorba despre notificări de conformare și acțiuni de control fiscal care au dus la diminuarea unor pierderi. Totodată, s-au aplicat sancțiuni contravenționale în valoare de 9,4 milioane de lei.
ANAF este în curs de modernizare și digitalizare
Ministerul Finanțelor și Agenția Națională de Administrare Fiscală au transmis că „sunt angajate într-o cursă de modernizare și digitalizare, făcând pași semnificativi în această direcție, pentru a crește eficiența în asigurarea resurselor pentru cheltuielile publice ale societății prin colectarea şi administrarea eficace şi eficientă a impozitelor, taxelor, contribuțiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat”.
Ministrul Marcel Boloș s-a întâlnit marți, pe data de 4 iulie, cu Bogdan-Gruia Ivan, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării și cu Dragoș Vlad, președintele Autorității pentru Digitalizarea României, pentru a stabili o foaie de parcurs pentru saltul digital către un sistem de administrare fiscală mai eficient, transparent și orientat către cetățean.
„Digitalizarea ANAF este o temă recurentă pe agenda publică și nu e de mirare, dat fiind impactul cu care vine la pachet. Nu trebuie totuși să trecem cu vederea plusurile, pentru că s-au făcut pași semnificativi în această direcție.”, a declarat acesta.