Topul 10 Consumer Superbrands 2011-2012, ales după preferintelele consumatorilor, arată așa:
1. Borsec
2. Adidas
3. Mercedes Benz
4. Dr. Oetker
5. Ikea
6. Coca Cola
7. Nike
8. BMW
9. Jack Daniel’s
10. Orbit

Un sfert din brandurile validate anul acesta ca superbranduri sunt branduri autohtone. Câteva dintre ele s-au menținut mai mulți ani la rând în lista acest top: Arctic, BCR, Borsec, Dorna, Mobexpert, Petrom, Poiana, Pro TV, Rompetrol, Sensiblu sau Ursus.
"Toate aceste branduri au făcut un salt semnificativ anul acesta în clasament. Ordinea lor a arătat de asemenea o orientare mai puternică a consumatorilor români spre calitate", a spus Cătălina Stan, country manager la Superbrands.
Realizatorii topului au pornit inițial de la aproape 2000 de branduri, care au trecut apoi prin etape successive de selectie. Primele etape de analiză a brandurilor au fost efectuate de experții în comunicare, management și marketing, iar ultima etapă, în urma căreia s-a cristalizat topul, a fost efectuată după consultarea a peste 1.500 de consumatori români din toată țara.
Criteriile luate în considerare în definirea unui superbrand și implicit, la notarea brandurilor de către experți și consumatori au fost: calitate, încredere și diferentiere pe piață.
Cele mai bine reprezentate categorii economice din lista celor 300 de branduri validate ca Superbrands în România sunt cele din segmentul bunurilor de larg consum (FMCG): produse electrocasnice, dulciuri și ciocolată, băuturi nealcoolice, bere și produse lactate. Urmează produsele de îngrijire personală și produsele din segmentul construcțiilor. La polul opus, există o serie de categorii  care nu au reșit să se impună în fața consumatorului roman, cum ar fi companiile de turism, serviciile de curierat și retail-ul de cărți, acestea fiind slab reprezentate în lista brandurilor cu statut de Superbrand.
Top 5 Superbrands menționate de consumatori în diferite categorii
Cea mai mare surpriză de anul acesta este la categoria Media – Canale TV, unde românii nu au ales canalele cu cele mai mari audiențe. Pe primul loc este Discovery Channel (56%), National Geografic (55%), HBO (45%), Pro TV (43%), Antena 1 (27%)
Băuturi carbogazoase: Coca Cola (67%), Pepsi (57%), Santal (34%), Nestea (34%), Red Bull (32%)
Bere: Heineken (47%), Stella Artois (44%), Tuborg (43%), Carlsberg (38%), Beck’s (32%)
Lapte și produse lactate: Danone (44%), Hochland (38%), LaDorna (34%), Napolact (32%), Zuzu (29%)
Retail – FMCG: Carrefour (60%), Kaufland (56%), Real (41%), Metro (39%), Cora (23%)
Retail – Produse electrocasnice & electronice: eMAG (44%), Domo (41%), Altex (41%), Media Galaxy (34%), Germanos (30%)
Organizația Superbrands a intrat in România în anul 2005, prin agenția de comunicare strategică și relații publice BDR Associates. Organizația derulează programe în peste 100 de țări din întreaga lume. Cercetarea din România este derulată în parteneriat cu compania Nielsen.