Primul nou model Dacia cu care vor face cunoștință românii în acest an va fi Lodgy, vehicul produs în Maroc, la Tanger, dar care va fi comercializat și la noi începând cu primăvara acestui an. Monovolumul va avea, conform jurnaliștilor germani de la AutoBild, un preț de pornire de circa 9.000-9.500 de euro. Puținele informații dezvăluite de oficialii Dacia până acum relevă că Lodgy este un model „foarte spaţios, cu prestaţii inedite, adaptate aşteptărilor clienţilor. Familiile aflate în căutarea unui vehicul polivalent la un preţ accesibil îşi vor putea cumpăra noul model cu o garanţie de trei ani. Lodgy oferă un plus de confort şi funcţionalitate prin noile echipamente care vor fi disponibile în premieră pentru Dacia. Designul său sugerează un spaţiu interior remarcabil până la al treilea rând de scaune. Cu o lungime de 4,5 metri, vehiculul oferă un volum considerabil al portbagajului, inclusiv în varianta cu șapte locuri. Numele – Lodgy – care aminteşte de englezescul „lodge”, este o trimitere directă la trăsătura sa esenţială: capacitatea de a găzdui o întreagă familie şi bagajele sale”. Premiera mondială a modelului va avea loc la Geneva Motor Show, în martie.
Tot din Maroc va sosi în România și un al doilea model Dacia. Conform unor surse din piață, 2012 este anul în care va fi lansat un vehicul utilitar asemănător actualului Kangoo al producătorului francez Renault. Utilitara de dimensiuni reduse va costa ceva mai puțin decât Lodgy și va ajunge pe piața românească în a doua jumătate a anului.
În sfârșit, cel mai important model pe care Dacia îl va prezenta în acest an va fi un nou Logan. Mai mare, mai modernă și cu un design mult mai atractiv, viitoarea versiune a best-seller-ului românesc va fi prezentată la expoziția auto de la Paris care debutează, cu cele două zile dedicate specialiștilor și presei, pe 27 septembrie. Laurens van den Acker, actualul șef al departamentului de design din cadrul grupului Renault, declara în primăvara anului trecut că modelul Dacia va fi mai germanic, mai robust și mai rațional.
Al doilea producător care deține o unitate de producție în România, Ford, va prezenta în primăvara lui 2012 nou model Ranger, o camionetă cu reale valențe de off-roader în versiunea cu tracțiune integrală. Tot în primele luni ale anului va fi lansată în România și o nouă interpretare a vehiculului comercial ușor Transit.
Ford va demara la Craiova producția noului motor EcoBoost de 1 litru, care va echipa în primă fază modelul Focus, în primele luni ale anului 2012, urmând ca, la începutul verii, să iasă de pe banda de asamblare și primele modele B-Max de serie. Clienții vor putea cumpăra acest model începând cu toamna lui 2012. De asemenea, în prima parte a anului, în preajma uzinei din Craiova își vor deschide porțile noi unități de producție pentru componentele necesare asamblării modelelor Ford.
Citește și: Viitoarea gamă Dacia va cuprinde nu mai puțin de nouă modele
Primele imagini oficiale cu Dacia Lodgy
5 ianuarie 2012, 16:54
Ultima modificare în 5 ianuarie 2012, 18:54
În noianul de prezentări și lansări de noi modele care vor avea loc în acest an se remarcă, fără doar și poate, cele ale producătorilor care au unități de producție în România. Nu mai puțin de trei noi modele Dacia și alte trei Ford vor ajunge pe piața autohtonă în 2012.
Etichete: b-max,
dacia,
Dacia Lodgy,
ford,
lansari,
Lodgy
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook