Nokia, cel mai mare producător de telefoane mobile din lume, prezintă zilele acestea la Londra cele mai noi terminale şi servicii, inclusiv modelul Nokia N8 cel mai bun telefon cu cameră foto din lume.
O nouă ediţie Nokia World 2010 a început astăzi la Londra, iar fanii mărci finlandeze şi nu numai vizitează International Convention Centre pentru a vedea cele mai noi terminale lansate de finlandezi şi noutăţile de anul acesta.
În privinţa noutăţilor acestea includ: trei noi smartphone-uri, Nokia E7, Nokia C7 şi Nokia C6, care se alătură terminalului Nokia N8, anunţat anterior, cea mai nouă versiune a platformei Symbian care aduce peste 250 de noi capabilităţi şi îmbunătăţiri şi cea mai nouă versiune Ovi Maps beta gratuită, cu noi funcţii de navigaţie auto şi pietonală.
„Astăzi, ofensiva noastră pentru supremaţia pe segmentul de smartphone-uri se intensifică. Noua noastră familie de smartphone-uri lansată astăzi este bazată pe noul sistem de operare Symbian, reconfigurat pentru a fi mai rapid, mai eficient şi mai uşor de folosit, atât pentru utilizatori cât şi pentru dezvoltatori,” a declarat Niklas Savander, vicepreşedinte executiv, Markets, Nokia.
Nokia E7
Este un smartphone ideal pentru afaceri. Fiind integrat cu Microsoft Mail for Exchange, Nokia E7 asigură acces direct, în timp real şi securizat la conturile de e-mail corporative, oferind suport pentru o gamă de soluţii de securitate destinate companiilor. Terminalul este dotat cu un ecran tactil polarizat de 4 inchi şi tastatură completă. Preţul estimativ este de 495 euro, fără taxele şi subvenţiile aplicabile.
Nokia C7
Un smartphone cu design atrăgător şi elegant, ideal pentru utilizarea reţelelor sociale. Oferă acces la actualizări în timp pe reţele sociale precum Facebook şi Twitter şi se poate vizualiza conturile de e-mail Yahoo! sau Gmail direct pe ecranul de start. Nokia C7 are un afişaj de 3,5-inchi iar designul este o combinaţie de oţel inoxidabil, sticlă şi margini rotunjite. Preţul estimativ este de 335 euro, fără taxele şi subvenţiile aplicabile.
Nokia C6
Este un smartphone de mici dimensiuni. Fiind dotat cu un ecran polarizat ce asigură vizibilitate sporită în condiţii de lumină naturală şi capabilităţi tactile complete, noul Nokia C6 (C6-01) oferă ce este mai bun în domeniul reţelelor sociale şi al divertismentului mobil, având un design din oţel inoxidabil şi sticlă. Utilizatorii sunt conectaţi la email şi au acces la milioane de melodii prin Ovi Music. Preţul estimativ este de 260 euro, fără taxele şi subvenţiile aplicabile.
Nokia N8
Este un smartphone care combină pe deplin reţele sociale integrate cu camera de 12 MP cu video HD. Nokia N8 oferă, de asemenea, acces la servicii Web TV ce includ programe, ştiri şi divertisment. În privinţa caracteristicilor, telefonul are un ecran de 3,5 inch (360×480 pixeli), 16 milioane de culori, memorie internă 16 GB (maxim 32 GB), un procesor de 680 MHz, Wi-Fi, HSDPA şi radio FM. Preţul estimativ este de 370 de euro, fără taxele şi subvenţiile aplicabile.
Toate terminalele sunt bazate pe noua versiune Symbian, cea mai utilizată platformă pentru smartphone-uri din lume. Livrările pentru Nokia E7, Nokia C7 şi C6 vor începe înainte de finalul acestui an.
Ovi Maps beta
Odată cu lansarea celei mai recente versiuni Ovi Maps beta, disponibilă spre descărcare începând de astăzi, utilizatorii se vor bucura de noi capabilităţi şi de o hartă şi mai detaliată. Cu Ovi Maps beta utilizatorii pot vizualiza traseele metrourilor, tramvaielor şi trenurilor din 85 de oraşe din întreaga lume, informaţii despre trafic în timp real, alerte de siguranţă cu modul navigaţie activat sau dezactivat, parcări şi benzinării şi avertizări privind limitele de viteză. În plus, utilizatorii pot folosi funcţiile de căutare îmbunătăţite şi îşi pot împărtăşi locaţia imediat prin mesaje text sau email cu alte terminale cu acces la Internet.
Nokia sprijină dezvoltatorii
Nokia a introdus astăzi şi o serie de îmbunătăţiri majore în domeniul instrumentelor pentru dezvoltatori, care acum pot crea mai uşor şi mai lucrativ aplicaţii impresionante, prin care pot ajunge la cel mai mare grup de utilizatori de terminale mobile din lume.
Noutăţile includ:
– Optimizări semnificative ale Nokia Qt Software Development Kit (SDK), care determină o reducere cu 70% a numărului de rânduri de cod necesar în dezvoltarea de aplicaţii pentru familia de smartphone-uri Nokia Symbian;
– Îmbunătăţiri ale experienţei de utilizare Ovi Store, inclusiv un nou apect tactil şi vizual, care asigură o viteză sporită şi găsirea mai facilă a aplicaţiilor;
– Înscriere mai facilă şi oportunităţi sporite de monetizare pentru dezvoltatori, inclusiv semnare Java şi Symbian gratuită, achiziţii în interiorul aplicaţiilor, cotă mai mare din venituri şi analize detaliate pentru dezvoltatori privind comportamentul utilizatorilor de aplicaţii.
Nokia a livrat, anul trecut, 364 de milioane de dispozitive mobile – în jur de un milion de terminale zilnic.
SURSA: Nokia