Jeffrey Franks, reprezentantul Fondului Monetar Internaţional (FMI), venit în România pentru evaluarea necesară acordării celei de a doua tranşe din acordul stand-by pe care ţara noastră l-a semnat cu FMI, a făcut o analiză asupra stării economiei din ţara noastră şi asupra măsurilor pe care guvernanţii trebuie să le ia pentru contracararea efectelor crizei economice.

Jeffrey Franks recunoaşte că  instituţia pe care o reprezintă a fost prea optimistă în ceea ce priveşte creşterea economică din primul semestru al acestui an, însă estimează că în cel de-al doilea trimestru economia României ar putea începe să dea semne de revenire, pentru ca anul 2010 să însemne pentru ţara noastră un an de „creştere economică modestă”.

Trebuie să cheltuim mai puţin

Raportul FMI are în centru problema deficitului bugetar şi atenţia pe care Guvernul va trebui să o acorde reducerii cheltuielilor. Astfel, până la finalul acestui an, adică în 4 luni şi jumătate, aşa cum a remarcat Franks, România va trebui să ia măsuri privind reducerea cheltuielilor programate pentru 2009 cu o sumă reprezentând 0,8% din PIB. „Un plan destul de ambiţios”, spune Franks, care arată că FMI a fost de acord cu o creştere a deficitului bugetar la 7,3%, de la proiecţia anterioară de 4,6%.

Jumătate din tranşa pentru septembrie şi jumătate din tranşa pentru decembrie vor finanţa deficitul. Este o estimare, care va trebui aprobată de boardul FMI.

Disponibilizările, la latitudinea Guvernului

„Câţi bugetari vor fi daţi afară?”, a fost una din cele mai importante întrebări pregătite de jurnaliştii prezenţi la conferinţa de presă susţinută de reprezentantul FMI. „Am convenit ca numărul de disponibilizaţi din aparatul de stat să rămână la latitudinea Guvernului”, a spus Jeffrey Franks.

Pe lângă faptul că va trebui să stabilească numărul bugetarilor care vor fi daţi afară, Guvernul va trebui, la recomandarea Fondului Monetar Internaţional, să realizeze o reformă în sistemul de pensii care trebuie să asigure sustenabilitatea şi să adopte legea salarizării unice, care va aduce numeroase îmbunătăţiri pentru modul de funcţionare al aparatului de stat.

„Beneficiile sociale trebuie să ajungă la persoanele care chiar au nevoie”, a spus Franks. Pentru acest lucru va trebui redus numărul de beneficii sociale. De asemenea, persoanele aflate în şomaj vor trebui să beneficieze de ajutor suplimentar.

Recomandări şi pentru BNR

Reprezentantul FMI nu a uitat să dea câteva sfaturi şi pentru Banca Naţională, care, deşi a procedat foarte bine reducând nivelul de rezerve minime obligatorii şi dobânda de politică monetară, va trebui să fie precaută din cauza presiunilor inflaţioniste şi asupra cursului de schimb.

În ceea ce priveşte presiunile inflaţioniste, acestea vor rămâne modeste, dat fiind faptul că suntem în cea mai mare recesiune din ultimii 60 ani. Astfel, deficitul bugetar mare nu poate alimenta presiunile inflaţioniste, aşa cum s-ar întâmpla în condiţii economice normale, susţine Franks.

DETALII:
Citeşte şi Verdict FMI: recesiune severă, contracţie dublă faţă de estimările din martie.