România se pregătește de război!? Ce tip de rachete a achiziționat MApN. Tensiunile care au avut loc în ultima perioadă în regiune grăbesc achizițiile de armament ale țării noastre.

MApN a precizat că ultimele rachete cumpărate constituiau o necesitate esențială pentru capacitatea de apărare a României.

România se pregătește de război!? Alte rachete cumpărate de la americani

Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a semnat, prin Direcţia generală pentru armamente, acordul de tip Guvern la Guvern cu Statele Unite ale Americii aferent programului de înzestrare ”Sistem de instalaţii mobile de lansare rachete antinavă” – SIML.

Potrivit unui comunicat MApN, costurile programului de înzestrare „Sistem de instalaţii mobile de lansare rachete antinavă”, în configuraţia cuprinsă în legea care a fost aprobată de Parlamentul României, sunt estimate la 286 milioane de dolari, fără TVA, urmând ca valoarea exactă să fie stabilită în urma derulării procedurii de achiziţie.

Prin semnarea acestui document, a fost atribuit Guvernului Statelor Unite ale Americii contractul de tip Letter of Offer and Acceptance (LOA), specific Programului Foreign Military Sales – FMS, conform prevederilor Legii nr. 37/2021 pentru realizarea „Capabilităţii de luptă împotriva navelor de suprafaţă”.

Derularea contractului va avea loc în perioada 2021-2024, iar „Sistemul de instalaţii mobile de lansare rachete antinavă” va fi livrat în trimestrul IV al anului 2024.

Conform actului normativ menţionat, producătorul SIML are obligativitatea de a constitui o capacitate de producţie şi realizare a mentenanţei la nivelul unui operator economic din industria naţională de apărare, aşa cum este definit în Legea nr.232/2016 privind industria naţională de apărare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare. Operatorul economic va fi selectat de producătorul SIML, cu acordul Guvernului României, potrivit newsweek.ro.

Sistem pentru executarea atacului cu rachetele antinavă

SIML reprezintă produsul militar destinat pentru apărarea zonelor costiere şi de litoral împotriva ameninţărilor navelor de suprafaţă, având capacitatea de a coopera cu nave, aeronave şi echipamente proprii şi ale aliaţilor, utilizând datele furnizate de către acestea şi viceversa, folosind sisteme de legături de date şi canale de comunicaţii protejate, pentru executarea atacului cu rachetele antinavă.

„Prin realizarea acestei capabilităţi, Forţele Navale Române vor dispune de un sistem de instalaţii mobile de lansare rachete antinavă nou, modern, testat, operaţional şi interoperabil în cadrul NATO, adaptat misiunilor actuale, împreună cu instruirea privind folosirea în luptă a sistemului şi actualizarea permanentă a bazelor de date specifice SIML, constituind o necesitate esenţială ce va trebui satisfăcută în cel mai scurt timp posibil”, precizează MApN.

Sistemul de instalaţii mobile de lansare rachete antinavă include, fără a se limita la acestea, patru instalaţii mobile de lansare, platforme de comandă-control-comunicaţii, platforme de transport şi încărcare-descărcare, senzori, suport logistic iniţial, mentenanţă şi echipamente de testare, echipamente criptografice şi cu regim special, asistenţă de specialitate, instruirea personalului la toate nivelurile necesare, inclusiv folosirea în luptă, echipamente de instruire, precum şi baze de date specifice SIML.

Sursă foto: Inquam Photos / George Călin.