Pentru a fi desființată Secţia de Investigare a Infracţiunilor în Justiţie (SIIJ), trebuie găsită o formulă bazată pe un consens cât mai larg între sistem, Guvern, Parlament și asociaţii, a spus ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu.
Ce trebuie realizat pentru a putea fi desființată SIIJ? Cătălin Predoiu: Sunt două, trei variante. Trebuie discutate
După preluarea mandatului de ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu a declarat vineri, 26 noiembrie, că în programul de guvernare există desfiinţarea SIIJ.
„În programul de guvernare, în MCV, există obiectivul desfiinţare SIIJ, există această majoritate, iar maniera tehnică în care o să o facem va fi aceea rezultată din discuţiile cu partenerii . încă un reper important este termenul – 31 martie. Astăzi, primul act pe care îl voi semna la minister va fi să emit o invitaţie a Consiliului de Management Strategic pe Justiţie pentru săptămâna viitoare ca să începe deja aceste consultări şi aceste demersuri. Nu numai pentru SIIJ, ci şi pentru alte probleme de sistem, pentru că sistemul are multe probleme. Toată lumea ştie că sistemul are probleme. Vom începe să le discutăm de săptămâna viitoare”, a declarat ministrul Justiţiei.
De ce nu a putut desfiinţa SIIJ în fostul mandat?
De asemenea, acesta a precizat de ce nu a putut desfiinţa SIIJ în mandatul de ministru al Justiţiei pe care l-a avut în Guvernul Orban.
„Există o mare diferenţă. Eu acum sunt un ministru care face parte dintr-un guvern care are o majoritate. În 2020 Guvernul nu a avut o majoritate. Tot anul 2020 am fost criticat că nu emit ordonanţă de urgenţă ca să desfiinţez SIIJ. Nu a fost emisă nici până azi această OUG. Eu în 2020 prin Parlament nu puteam trece nicio lege. Altfel, Guvernul Orban s-ar fi angajat la lucrul ăsta, nu a existat niciun fel de reţinere politică pentru desfiinţarea SIIJ din partea fostului premier Orban, a Guvernului, a PNL. Dimpotrivă. Dar politica e şi arta posibilului. În 2020, matematic în Parlament nu existau voturi. Astăzi sunt voturi.
Ceea ce trebuie să facem este să găsim o formulă tehnică bazată pe un cât mai larg consens între sistem, Guvern, Parlament, asociaţii şamd. (…) Soluţii tehnice se vor găsi, avem jurişti valoroşi şi în minister, şi în sistem, şi în Parlament. Nu văd cum, nu e logic, să nu găsim totuşi o formulă tehnică. Sunt două, trei variante, trebuie discutate cu aceşti parteneri instituţionali”, a conchis Predoiu.