Vlad Ciurea: Un pahar cu apă băut dimineața este elixir pentru organism

Celebrul medic Vlad Ciurea ne recomandă să bem două pahare de apă dimineața la temperatura camerei. Asta, imediat după ce ne trezim dimineața, „cât mai devreme”. El a precizat că, de fapt, primul pahar este cel mai important, deoarece „evacuează toate dejecțiile”.

„Dimineața, trebuie să ne trezim cât mai devreme, să deschidem geamurile larg și să facem câteva exerciții de inspirație și expirație. Un profesor din Academia rusă, care a trăit o perioadă în Siberia, spune că se poate trăi 150 de ani cu aerul curat din Siberia. Aerul acela să intre în plămâni. Acele mici exerciții fizice ajută creierul să se încălzească, să pornească toate circuitele. Apoi, să bem două pahare de apă la temperatura camerei. Primul este extraordinar, pentru că evacuează toate «dejecțiile» tubului digestiv. Al doilea pahar cu apă este foarte bun pentru că intră în circulație și pune «locomotiva» în mișcare”, a spus Vlad Ciurea.

Medicul consideră că creierul are nevoie de o recompensă sub formă de dulce. Dar nu unul care să conțină zahăr.

„Creierul are două puncte de activitate maximă: între 10.00 -12.00 și 16.00 -18.00. Dacă a obosit, putem să-i dăm un pic de cafea, pe care să o bem încet. Creierul așteaptă să fie răsplătit cu un dulce bun, dar fără zahăr. E foarte important să ne și odihnim, creierul are nevoie de odihnă suficientă, dar și de socializare, zâmbete sau mișcare”, a mai afirmat medicul Vlad Ciurea.

Alt beneficiu pentru organism

În primul rând, trebuie să folosiți aproximativ o jumătate de lămâie stoarsă la un pahar de H2O. Apa cu lămâie are numeroase beneficii pentru sănătate, fiind o bombă de vitamina C și antioxidanți, elemente necesare organismului. Nu în ultimul rând, apa cu lămâie vă poate ajuta să reduceți consumul de băuturi dulci, care nu sunt deloc sănătoase.

În ultimii ani, apa cu lămâie a devenit nelipsită din dieta multor oameni. Restaurantele o servesc în mod obișnuit. Iar majoritatea celor care țin la siluetă și vor o sănătate de fier își începe ziua cu un pahar cu apă cu lămâie, în locul cafelei sau al ceaiului. Nu există nicio îndoială că lămâile sunt minunate dacă vrem să adăugă aromă de citrice în alimente și băuturi, dar există vreun beneficiu real dacă bem apă cu lămâie? Multe din dovezile care arată beneficiile apei cu lămâie sunt considerate, de fapt, mituri, care nu au niciun temei științific, potrivit Healthline.

Dacă lămâile conțin substanțe nutritive precum vitamina C și antioxidanți. Valoarea nutritivă a unui pahar cu lichid transparent și lămâie depinde de cât de mult suc de lămâie a fost pus.