Căderea părului este una din cele mai mari preocupări ale femeilor. Și nu doar a lor. Orice femeie va spune că este extrem de frustrant să vadă cum podoaba capilară dispare de la lună la lună și cum peria de păr se umple cu fiecare pieptănat.
Cu siguranță, tot mai mulți oameni se confruntă cu căderea părului varii motive. Această problemă ar putea fi cauzată de stres, de un dezechilibru hormonal sau de deficiențe ale unor nutrienți. Sau, pur și simplu, ar putea fi rezultatul natural al îmbătrânirii sau o problemă ereditară.
Dar căderea părului poate fi cauzată și de ingredientele de subțiere a părului din șampoane, balsamuri și alte produse de îngrijire. Din fericire, există și multe ingrediente care pot da rezultate dacă vrem să combatem problema, potrivit Shefinds.
Atunci când părul începe să cadă, să devină din ce în ce mai rar, cu siguranță este nevoie de o soluție cât mai rapidă, cât mai eficientă și cât mai complexă.
Pentru a afla mai multe despre cele mai bune soluții pentru a comnbate căderea părului, un cunoscut hair-stylist din Marea Britanie a dezvăluit care este ingredientul pe care trebuie să-l căutăm atunci când alegem un șampon. În opinia sa, cele mai bune șampoane pentru a combate căderea părului sunt cele care conțin B-5.
Atunci când achiziționăm un șampon, alegerea sa nu pare una foarte grea. În schimb, dacă dorim mai mult decât un șampon obișnuit, adică un tratament, lucrurile se complică. Așa se face că alegerea celui mai bun șampon împotriva căderii părului ar putea să reprezinte o reală provocare.
În plus, specialiștii spun că nu ar trebui să ne zgârcim când cumpărăm produse pentru îngrijirea părului și să alegem șampoane de calitate, chiar dacă sunt puțin mai scumpe.
De ce este atât de bună vitamina B-5
Așadar, dacă ați pornit în căutarea unui șampon care să combată căderea părului, priviți mai atent la ingredientele enumerate pe fiecare sticlă. Iar orice șampon de pe piață sau din farmacie, care conține vitamina B-5, este o opțiune excelentă.
Vitamina B-5, sau acidul pantotenic, este o vitamina B solubilă în apă care poate fi extrem de utilă în îngroșarea părului și prevenirea căderii părului. De asemenea, este foarte hidratantă. Când este folosit în mod constant, șamponul cu vitamina B-5 întărește foliculii de păr și lucrează pentru a îngroșa fiecare șuviță de păr.
„Acest ingredient umflă firul de păr și fiecare șuviță, pentru a-i oferi un aspect mai gros și mai voluminos”, explică hair-stylistul John Canale.
Puteți alege și șamponul cu sulf
De asemenea, sulful este un alt ingredient util al șamponului pentru a preveni căderea părului, pentru că face părul foarte curat.
„O cantitate minimă de sulf într-un șampon va oferi părului o curățare profundă și îl va face să arate mai gros prin eliminarea murdăriei și a grăsimilor care îngrașă părul”, explică el.