Ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Radu Oprea, a vorbit despre problemele cu care se confruntă românii cărora li se anulează zborurile spre destinațiile de vacanță.
Radu Oprea a afirmat că a discutat cu ministrul Afacerilor Externe, Luminița Odobescu, pentru a găsi o soluție la această problemă.
„Am avut numeroase plângeri la Protecția Consumatorului. Românii din străinătate au sunat şi la consulate, şi la ambasade. Am vorbit şi cu ministrul afacerilor externe pentru a vedea cum îi putem proteja pe pasagerii români şi cum se aplică regulamentul european asupra lor”, a declarat acesta pentru Antena 3 CNN.
Wizz Air nu poate fi amendată, deoarece nu are reprezentant în România
Ministrul Turismului a explicat, de asemenea, ce trebuie să facă o companie aeriană atunci când un zbor întârzie sau este anulat. Potrivit acestuia, în cazul în care compania nu are reprezentant în România, cum este Wizz Air, nu se pot aplica amenzi.
„Atunci când ai întârziere sau anulare, compania aeriană trebuie să îţi dea detalii din timp, să îţi plătească o eventuală cazare şi să te ajute cu transportul.
Acest lucru nu se întâmplă în cazul unei companii care operează din România. Este vorba despre Wizz Air, care nu are un reprezentant în România şi de aceea nu putem aplica amenzi.
Există un site european unde pasagerii pot depune plângeri pentru a-şi cere drepturile şi pentru a reclama acest lucru”, a spus Radu Oprea.
Sute de zboruri anulate din cauza grevei
Vă amintim că pe 15 iulie, a avut loc o grevă în transportul aerian din Italia. Sindicatele angajaţilor de pe aeroporturi au cerut înnoirea contractelor de muncă expirate de 6 ani. În consecință, au fost anulate sute de zboruri.
„Deoarece sunt planificate greve ale personalului de handling la sol în toată Italia pe 15 iulie, Wizz Air dorește să informeze că durata călătoriei către aeroporturi, check-in-ul și controalele de securitate pot dura mai mult decât de obicei.
Recomandăm cu insistență pasagerilor să își planifice în consecință și să aloce suficient timp pentru a ajunge la aeroport și a efectua toate formalitățile necesare la biroul de check-in, la controlul de securitate și la poarta de îmbarcare.
Chiar dacă grevele sunt în afara controlului nostru, Wizz Air face tot posibilul pentru a minimiza perturbările. Cu toate acestea, compania aeriană este, din păcate, nevoită să anuleze în această zi o serie de zboruri din și spre Italia, care nu vor fi gestionate de către furnizori. Wizz Air le oferă pasagerilor afectați opțiunea rambursării sau a reprogramării.
În cazul în care un pasager și-a rezervat biletul prin intermediul unei agenții/unui terț, recomandăm să ia legătura cu agentul pentru a fi informat în timp util cu privire la situația zborului său. De asemenea, le recomandăm pasagerilor să verifice funcția Flight Status de pe website-ul nostru sau din aplicația Wizz Air pentru a verifica starea zborului înainte de a se deplasa la aeroport”, a transmis Wizz Air.
Wizz Air le-a amintit pasagerilor că cei afectați de anulări își pot reprograma zborurile, online, în mod gratuit, în limita locurilor disponibile. De asemenea, în cazul întârzierilor care au rezultat într-o așteptare de peste cinci ore, pasagerii au posibilitatea, prin intermediul call center-ului, să solicite reprogramarea zborului.