CONDITII Experienta in domeniu si capacitatea de a investi milioane de euro sunt criteriile de baza pentru selectie
Dorinta de a fi prezenti in toate orasele mari, liberalizarea de la 1 ianuarie a pietei auto, cresterea standardelor si concurenta tot mai puternica determina marii importatori sa-si extinda retelele de dealeri. Dar ce inseamna sa fii partener al unui mare importator?
“Cand voi fi mare, o sa-mi cumpar un Porsche! Eu o sa-mi cumpar o masina de teren! Eu insa o sa am magazinul meu de masini!” O discutie care poate fi auzita, in diverse variante, printre adolescenti. Insa, mai in gluma, mai in serios, unii au reusit ca, in timp, sa transforme aceste vise copilaresti in afaceri de milioane de euro, si, in numai cativa ani, sa intre in Top 300 cei mai bogati romani. “In 1999, citeam intr-un cotidian central ca se cauta dealeri pentru Ford, in mai multe judete din Moldova.
M-am prezentat la ei si, dupa mai multe runde de discutii, am cazut de acord. Am semnat contractul, si astfel am inceput afacerea cu masini. Acum, reprezint in Moldova unsprezece marci”, povesteste Bogdan Pitigoi-Toporas, care, la 36 de ani, avea, in 2005, o avere de aproape 12 milioane de dolari.
Potrivit acestuia, intr-o astfel de afacere nu poti reusi daca nu te implici 100%. “In 1999, an in care am devenit dealer Ford, domeniul auto era considerat unul de viitor, care se dezvolta accelerat, lucru care s-a si dovedit ulterior. Acum, cel care vrea sa fie dealer al unei marci trebuie sa cantareasca foarte bine disponibilitatile financiare, deoarece trebuie sa se ridice la standardele europene, precum si disponibilitatile de timp, deoarece constructia si supervizarea unei asemenea afaceri necesita implicare totala”, mai adauga Pitigoi, fost campion national la karting.
Nu este de ajuns sa vrei, trebuie si ca importatorul sau producatorul sa te accepte. De altfel, jucatorii din domeniu vorbesc chiar de un profil al dealerului auto. “Cautam cu precadere oameni de afaceri care au mai lucrat in domeniu sau au avut tangenta cu acest sector, adica au detinut, de exemplu, un service sau un magazin de piese auto. Trebuie sa fie capabili sa respecte toate standardele europene pe care le implica deschiderea unei asemenea afaceri, sa fie buni manageri si, bineinteles, sa aiba de la sute de mii pana la milioane de euro pentru a investi”, spune Jacques Abot, director comercial la Dacia Renault.
Daca e sa ne luam dupa exemplul lui Bogdan Pitigoi, nici pe departe nu putem spune ca a fi dealerul unei marci sau, de ce nu, al mai multora nu este o afacere care iti poate aduce multi bani in cont. “Profitul mediu brut pentru dealerii marcilor comercializate de noi, si anume Volkswagen, Skoda, Audi si Seat, este de aproape 7% din cifra de afaceri, in timp ce in tari precum Germania sau Austria, este de doar 3%”, spune Franz Fr