Începând din 2016, impozitul pe clădiri datorat de persoanele juridice se calculează prin aplicarea unei cote asupra valorii de impozitare determinate dintr-un raport de evaluare semnat de un evaluator autorizat ANEVAR, conform Codului Fiscal.
Primăriile aplică imobilelor cu destinaţie rezidenţială o cotă de impozitare cuprinsă între 0,08% şi 0,2%, iar celor cu destinaţie nerezidenţială o cotă cuprinsă între 0,2 şi 1,3%.
Pentru anul 2016, evaluare proprietăţilor se depune în intervalul 1 ianuarie – 31 martie 2017. Dacă se depăşeşte acest termen, impozitele vor fi majorate. Cotele de impozitare cresc la 5% pentru persoaneje juridice care nu-şi fac evaluarea o dată la trei ani.
Cotele au fost schimbate şi pentru persoanele fizice. Până în 2015 cota de impozitare pentru persoanele fizice care deţineau clădiri cu destinaţie rezidenţială era de 0,1%, deci, automat, veniturile obţinute de primării se pot dubla prin aplicarea unei cote de 0,2%. În acelaşi timp, în cazul persoanelor juridice care deţin clădiri cu destinaţie rezidenţială, cota lor de impozitare s-a redus de la 1,5%, cât era până acum, la 0,2%, la fel ca în cazul persoanelor fizice.