Statul, cu o suprafaţă de 131.957 km pătraţi, este situat în sud-estul Europei, având ca limite: Marea Ionică şi Marea Mediterană (vest şi sud-vest), Albania (nord-vest), Republica Macedonia şi Bulgaria (nord), Turcia (nord-est) şi Marea Egee (est), se arată în volumul ''Enciclopedia Statelor Lumii'' (2008). Teritoriul său ocupă partea sudică a Peninsulei Balcanice şi cca 2.000 de insule din Marea Egee, Marea Ionică şi Marea Mediterană.
Relieful Greciei este predominant muntos. În nord şi nord-est se întâlnesc munţi mai vechi: Rodopi, Chaldiki, Olimp (altitudinea maximă din Grecia – 2.917 m), iar în vest şi sud munţi mai tineri (Munţii Epirului, Munţii Pindului, Munţii Peloponezului, cu vârful Tayetos 2.409 m). Câmpiile ocupă doar în nord spaţii mai însemnate (Câmpia Macedoniei, Câmpia Thessaliei). Râurile au debite variabile, mai importante fiind Vardarul/ Axios (76 km pe teritoriul Greciei), Struma/Strymon, Nestos/Mesta şi Mariţa/Evros (204 km pe teritoriul Greciei).
Cea mai mare insulă este Creta (8.336 km pătraţi), iar a doua, ca mărime, Evia (3.684 km pătraţi), urmate de Lesbos (1.634 km pătraţi) şi Rhodos (1.408 km pătraţi). Între cele mai faimoase, se numără: Santorini, Mykonos, Rhodos, Creta, Zakynthos şi Corfu.
Clima este mediteraneană, cu veri toride (temperatura medie în iulie este de 27,2 grade Celsius la Atena şi 26 grade Celsius la Salonic), temperate de brize pe litoral şi de altitudine în restul ţării, şi ierni blânde şi umede (aspre în munţii din nord); precipitaţiile, în general reduse (Atena, 400 mm/an) sunt mai bogate în nord-vest (1.300 mm/an).
Datorită trăsăturilor geografice specifice, pe teritoriul Greciei s-a format un mediu natural special, cu o diversitate a florei şi faunei şi multe specii unice în lume, ce vieţuiesc în păduri, lacuri, râuri, peşteri şi canioane. Conform Greeka.com, un canion impresionant este Vikos, al doilea cel mai adânc din lume, aflat în regiunea Epirus din nord-vestul ţării. Alte canioane mari din zona continentală sunt: Loussios şi Vouraikos din Peloponez, Olympus şi Seli din Macedonia. Insula Creta este, totuşi, locul cu cele mai numeroase canioane din ţară, numărând peste 250 de astfel de văi mari şi mici. Cel mai mare canion de pe insulă este Samaria, care necesită de la şase până la şapte ore pentru a fi traversat de la un capăt la altul.
Prima manifestare a civilizaţiilor europene poate fi considerată, potrivit ''Enciclopediei Statelor Lumii'' (2008), impresionanta civilizaţie minoică ce a înflorit în Creta în mileniile II-III î.Hr. (Cnossos, Phaistos, Mallia). Venite la începutul mileniului II î.Hr. din nordul Peninsulei Balcanice, triburile indo-europene ale grecilor (ahei, ionieni, eolieni) şi-au extins în secolul al XV-lea î.Hr. stăpânirea şi asupra Cretei şi Ciprului, creând civilizaţia miceniană (principalele centre – Mycene, Tirint, Pylor ş.a.). În secolul XII î.Hr., dorienii, ultimul val indo-european, au distrus civilizaţia miceniană, stabilindu-se îndeosebi în Pelopones.
În jurul anului 1000 î.Hr., grecii au colonizat coastele Asiei Mici şi insulele din Marea Ionică. Oraşele-state (poleis) care au fost fondate aici – Milet, Efes, Halikarnas – au cunoscut în următoarele patru secole o dezvoltare mai rapidă decât cele din Grecia metropolitană. În secolele VIII-VII î.Hr., epoca marii colonizări, grecii au întemeiat oraşe pe coastele Mării Negre şi ale Mediteranei (nordul Africii, Sicilia, sudul Italiei şi Spaniei). Încercarea Imperiului Persan de a cuceri Grecia (războaiele medice, 500-449 î.Hr.) au eşuat în faţa rezistenţei statelor greceşti.
Secolul al V-lea dominat de Atena va rămâne în istorie, drept epoca de aur a democraţiei şi civilizaţiei clasice greceşti. În urma bătăliei de la Cheroneea (338 î.Hr.), Macedonia şi-a impus dominaţia asupra Greciei. Prin cucerirea Imperiului Persan de către Alexandru cel Mare, regele Macedoniei (336-323 î.Hr.) au fost puse bazele lumii elenistice. În 146 î.Hr., întreaga Grecie a fost transformată în provincie romană. Din 395 d.Hr., Grecia a făcut parte din Imperiul Bizantin, care din sec.VI-VII, a adoptat ca limbă oficială greaca. A suferit în secolele următoare raidurile devastatoare ale populaţiilor migratoare (vizigoţi, slavi, avari, ş.a.).
În 1204, războinicii celei de-a IV-a Cruciade au cucerit Constantinopolul şi au întemeiat Imperiul Latin (1204-1261). Imperiul Bizantin, care a recucerit în 1261 vechea capitală, a fost ocupat în secolele XIV-XV, de către turcii otomani. În 1453, sultanul Mehmed II a intrat victorios în Noua Romă de la malurile Bosforului, schimbându-i numele în Istanbul.
Îndelungata rezistenţă a poporului grec a culminat în anii 1821-1829, cu Războiul de eliberare naţională, Imperiul Otoman recunoscând independenţa Greciei declarată la 13 ianuarie 1822. Proclamată regat în 1823, Grecia şi-a stabilit din 1834, capitala la Atena. În Primul Război Mondial, Grecia s-a alăturat în 1917, Antantei.
La 25 martie 1924, Grecia s-a proclamat Republică, dar la 10 octombrie 1935, monarhia a fost restaurată în urma unei lovituri de stat militare. Generalul Ioannnis Metaxas a instituit între 1936-1941 propriul său regim dictatorial. Atacată de Italia lui Mussolini la 28 octombrie 1940, Grecia s-a apărat cu succes, dar după invazia Germaniei (6 aprilie 1941) a fost obligată să capituleze la 23 aprilie 1941. Ocupaţia străină a luat sfârşit în toamna anului 1944, dar disensiunile între forţele comuniste şi cele naţionaliste au declanşat un război civil sângeros (1946-1949).
Grecia este membră a NATO (din 1952) şi membru deplin al UE (din 1981; membru asociat din 1961).
Limba oficială a statului este greaca modernă, potrivit volumului amintit mai sus. Limba greacă utilizată astăzi se numeşte ''dimotiki'' (limba populară), această formă înlocuind limba cultă (''katharevousa''), din care s-au păstrat numai unele expresii şi construcţii gramaticale.
Capitala este Atena, iar principalele oraşe ale ţării sunt: Salonic, Patras, Iraklion (Creta), Larissa, Volos.
Atena, cu o istorie ce se se întinde pe o perioadă de aproximativ 3.400 de ani, este considerată leagănul civilizaţiei occidentale şi al democraţiei. În 1834, Atena a devenit capitala statului modern al Greciei. Acropole, poate cea mai cunoscută citadelă antică din lume, veghează asupra Atenei, de pe un promontoriu stâncos, la 156 de metri deasupra văii Ilissos. Acropola şi monumentele sale formează cel mai impresionant complex arhitectural lăsat moştenire de Grecia antică.
În urma reformei din 2010 (planul Kallikratis), care a simplificat semnificativ organizarea structurilor administrative locale, Grecia este împărţită în 7 administraţii descentralizate, 13 regiuni (periferii) şi 326 de municipalităţi, potrivit www.mae.ro. Administraţiile descentralizate sunt: Attica; Macedonia şi Tracia; Epir şi Macedonia de Vest; Thessalia şi Grecia Centrală; Peloponez, Grecia de Vest şi Insulele Ionice; Egeea; Creta. O entitate autonomă este Muntele Athos având un statut aparte.
Grecia este o ţară profund ortodoxă, cu nenumărate biserici şi mănăstiri vechi, construite atât pe teritoriul continental, cât şi pe insule. Arhitectura bisericilor ortodoxe se remarcă prin domul central, interioarele cu decoraţiuni, fresce şi icoane. Bisericile din Insulele Ciclade se deosebesc prin culoarea albă a faţadei şi domurile albastre, pe când cele din alte regiuni sunt vopsite în culorile pământului. Lăcaşurile de cult din Insulele Ionice poartă influenţa veneţiană şi a perioadei Renaşterii, în timp ce în zona continentală rămâne pregnantă perioada bizantină. Între cele mai reprezentative obiective religioase, Greeka.com enumeră: mănăstirile de la Meteora din zona Tesalia, mănăstirea Sf. Ioan de pe insula Patmos, biserica Megalochari de pe insula Tinos, mănăstirea Hozoviotissa de pe insula Amorgos, biserica Ekatontapiliani de pe insula Paros şi Muntele Athos, complexul statal monastic din Grecia de pe peninsula estică a regiunii Halkidiki.
''Enciclopedia Statelor Lumii'' (2008) menţionează, pe de altă parte, o serie de monumente înscrise în Patrimoniul UNESCO, între care: colina Acropole din Atena (1987), Republica monastică Athos/ Ayion Oros (1988), Templul lui Apollo Epikourios din Vassai (1986), Situl arheologic Delfi (1987), Ansamblul monastic Meteora (1988), siturile arheologice Micene şi Tirint (1999), oraşul medieval Rhodos (1988).