Înainte de a cumpăra aceste accesorii, aruncați un ochi pe această listă cu lucruri inutile, întocmită de experții de la Gobakingrates.
Accesoriile pentru portbagaj
Barele transversale și accesoriile pentru portbagaj din fabrică costă mai mult decât dacă le luați de la unii dealeri. Dar, dacă nu faceți surf sau drumeții, prin țară în fiecare week-end, nu e nevoie să dați banii pe aceste accesorii. În plus, există pe piață mărci precum Thule și Yakima care costă mai puțin, funcționează la fel de bine sau chiar mai bine și pot fi adaptate la aproape orice vehicul pe care îl cumpărați în viitor.
Protecție chei
Pierderea cheilor de la mașină a fost întotdeauna o problemă. Dar cu dispozitivele de intrare și pornire de la distanță și alte gadget-uri de ultimă generație, astăzi pierderea cheii de la mașină nu mai e un inconvenient, ci o cheltuială uriașă. Înlocuirea cheilor sofisticate, în special la mașinile de lux, înseamnă o cheltuială de sute de dolari, pe care asiguratorul s-ar putea să nu o acopere, iar dealerii știu asta. Unii dealeri oferă protecție pentru chei și o poliță de asigurare separată. Aceasta este totuși o cheltuială inutilă pentru un eveniment puțin probabil.
Protecție parbriz
Companiile de asigurări oferă, de obicei, o asigurare pentru parbrize, pe care dealerii vă sfătuiesc să le luați rapid. Parbrizele se pot sparge/fisura uneori, iar costul înlocuirii lor este foarte mare. Dacă vă temeți că vi se poate întâmpla asta, alocați din timp un buget pentru reparații, cum ar fi pentru parbrize sparte, în loc să dați bani dealerului pentru un serviciu de care, probabil, nu veți avea nevoie.
Protecția anvelopelor
Ca și în cazul protecției parbrizului, dealerii propun garanții extinse pentru anvelope. Practic, toate anvelopele vin cu garanții standard, care acoperă defectele de fabricație. Dealerul ar putea încerca să vă vândă o garanție extinsă, care acoperă ceea ce garanțiile standard nu fac (de exemplu, 10 dolari per anvelopă). Costul unei anvelope noi nu este însă prea mare atunci când luați în considerare cei 40 de dolari pe care nu i-ați cheltuit pe protecția celor 4 anvelope, care poate fi inutilă.
Elemente de caroserie false
Eleroanele, spoilere și alte ornamente dau un aspect mai special mașinii, dar de fapt afectează aerodinamica acesteia. În cazul în care se desprind pot cauza daune. Nu lăsați dealerul să vă convingă că mașina va fi mai „cool” cu ele și economisiți banii pentru alte posibile cheltuieli.
Protecție împotriva loviturilor
O serie de companii oferă dealerilor o acoperire pentru uzură, pentru a-și fideliza clienții. Companiile vând dealerilor aceste acoperiri pentru sume cuprinse între 300-500 de dolari. Apoi, dealerii auto încearcă să vă convingă să le cumpărați pentru sume între 600 și 1.500 de dolari.