Așadar, Titi Aur a explicat că șoferii trebuie să fie atenți când aleg anvelope de iarnă. Acestea asigură o tracțiune adecvată pe zăpadă și gheață.
„Anvelopele de iarnă sunt vitale pentru a asigura o tracțiune adecvată pe zăpadă și gheață”, a explicat specialistul într-un clip publicat pe YouTube.
Șoferii trebuie să fie atenți când aleg anvelope de iarnă
Specialistul a explicat că roată calcă pe asfalt cu suprafața echivalentă a unei palme. Astfel, când frânăm, suprafața mică de contact trebuie să fie cât mai eficientă.
„Atunci când mergem cu mașina, fiecare roată calcă pe asfalt cu suprafața echivalentă a unei palme. Avem patru palme puse pe hol. Astfel, când frânăm, suprafața mică de contact trebuie să fie cât mai eficientă”, a mai spus el.
De asemenea, Titi Aur nu este de acord cu anvelopele pentru orice sezon, deoarece nu au toate caracteristicile unei anvelope de iarnă. Acestea au un model de canelură mai adânc și un compus de cauciuc mai moale. Aceste specificații le permite să se țină mai bine pe suprafața carosabilului.
„Anvelopa de iarnă este mai moale pentru a avea aderență pe un sol mai rece, are niște canale, niște tăieturi lamelare fine, este mai îngustă. Anvelopa all-season este un compromis care, în anumite perioade, toamna sau primăvara, poate oferi un nivel suficient de aderență, dar o anvelopă care are aderență bună iarna nu poate avea o aderență bună vara și invers”, a mai spus el.
Amintim că presiunea anvelopelor trebuie verificată regulat. Aceasta este deosebit de importantă în sezonul rece. Simultan, presiunea scăzută a anvelopelor poate duce la uzura prematură a lor și la o tracțiune mai slabă.
La rândul lui, antigelul este esențial pentru că protejează motorul de îngheț și supraîncălzire.
Cine este Titi Aur?
Titi Aur este un expert în conducere defensivă, fost pilot și campion la automobilism. Acesta debutat în Raliul Brașovului, în anul 1986, pe o mașină Dacia 1300. Printre mașinile pilotate de el se află Ford Escort RS Cosworth și Toyota Celica 4WD, cu care a obținut cele mai bune rezultate.
În momentul de față, deține un Mitsubishi Lancer Evo 9, preparat de grupa N, mașina cu care a participat la ultimele raliuri din lunga sa carieră, potrivit informațiilor publicate pe pagina Academiei Titi Aur.